Cercul pedagogic al profesorilor de religie din judeţul Dolj, nivelul gimnazial

0
575

Profesorii de religie din judeţul Dolj, ciclul gimnazial, au participat sâmbătă, 20 martie, la Cercul pedagogic, organizat de către Şcoala Gimnazială „Sfântul Dumitru” din Craiova. Tema Cercului pedagogic a fost „Conceperea şi proiectarea activităţilor educative şi extraşcolare – specifice disciplinei Religie”. Evenimentul s-a desfăşurat în sistem online şi a reunit reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Craiovei, Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj şi  Şcolii Gimnaziale „Sfântul Dumitru”.

În cadrul Cercului pedagogic, Pr. Dr. Gabriel Sorescu, Consilier în cadrul Sectorului Învăţământ, Activităţi cu tineretul şi Catehizare, a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Totodată, Părintele Consilier a subliniat importanţa desfăşurării de activităţi extraşcolare în cadrul parteneriatelor Şcoală-Biserică.

În continuare, Prof. Dr. Iuliana Gheorghe, Inspector de specialitate la disciplina Religie în cadrul ISJ Dolj, a evidenţiat principalele proiecte educaţionale şi filantropice în care profesorii de Religie sunt implicaţi, punând accentul pe importanţa desfăşurării de activităţi educative extraşcolare. Totodată, Diac. Adrian Lupu, Inspector la Biroul Învăţământ al Arhiepiscopiei Craiovei, a prezentat oferta educaţională a Seminarului Teologic din Craiova, a Liceului Teologic din Târgu-Jiu şi Facultăţii de Teologie din Craiova. Un scurt istoric al Şcolii Gimnaziale „Sfântul Dumitru” a fost transmis de către Pr. Prof. Gheorghe Pârva, director adjunct al unităţii de învăţământ menţionate. De asemenea, părintele profesor Pârva a enumerat proiectele în care şcoala este implicată.  În continuarea programului  au fost prezentate mai multe materiale didactice, printre care  „Exemple de bună practică în şcoala Gimnazială Sfântul Dumitru”, de către Pr. Prof. Sorin Vicenţiu Cârstea, care a reliefat modalitatea de implementare a activităţilor extraşcolare, cât şi principalele evenimente caritabile, catehetice şi artistice desfăşurate prin proiecte ale şcolii, cu participarea profesorului de Religie şi a preoţilor de parohie. O altă lucrare prezentată a fost „Corelaţia dintre anticiparea desfăşurării procesului didactic şi conceperea proiectelor educative şi extraşcolare”, de către Prof. Nicolae Loredana.