În aplicarea prevederilor art. 6 din Ordonanța Militară nr. 2 din 21.03.20202 privind masurile de prevenire a răspândirii Covid 19, începând din data 22.03.2020, ora 22.00 se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
Măsura de nepermitere a intrării în Romania dispusă față de cetățenii străini si apatrizi se realizează în conformitate cu normele corespunzătoare stabilite de Regulamentul UE 399/2016 al Parlamentului European si al Consiliului cu privire la codul Uniunii privind regimul de trecere al frontierelor de către persoane (codul frontierelor Schengen).
Fac excepție de la această măsura și le este permisă intrarea pe teritoriul României cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
- sunt membri de familie ai cetățenilor români;
- sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
- sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
- sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
- este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
- sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
- sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
- sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
În continuare, în punctele de trecere a frontierei, pentru cetățenii români și cetățenii UE se derulează procedurile stabilite în urma Hotărârilor CNSSU pentru persoanele care sosesc în România, având ca zonă de plecare sau tranzit zone de risc şi state unde sunt confirmate cel puțin 500 cazuri de infecție COVID 19. Persoanele sunt îndrumate de poliţistul de frontieră către personalul Direcției de Sănătate Publică din punctele de trecere a frontierei pentru completarea declaraţiilor şi efectuarea triajului epidemiologic în vederea dispunerii unor măsuri specifice de autoizolare la domiciliu sau plasare în carantină.
Referitor la transportul de mărfuri, revenim cu precizarea că în conformitate cu articolul 4 din O.M. nr. 1 și articolul 9 alin. 3 din O.M. nr. 2, în punctul de trecere a frontierei, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 t au obligația să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față, precum și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.
Conducătorii acestor autovehicule, care sosesc din „zone roșii“ sau „zone galbene“ ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19.