Un incendiu a izbucnit în noaptea trecută la un depozit de arme şi muniţii situat în micul oraş Balakliïa, în apropiere de Kharkiv, a declarat procurorul militar Anatolii Matios. Evacuarea locuitorilor se face pe o rază de 5 km a precizat Stepan Maselski, şeful administraţiei locale, pentru Interfax-Ucraina. În decembrie 2015 a fost dejucată o tentativă de sabotaj la acelaşi depozit de muniţie. De asemenea, spaţiul aerian a fost închis pe o rază de 50 km. Nu s-au raportat victime umane.