O fotografie cu autorii prezumtivi ai atentatelor de ieri dimineaţa de pe aeroportul internaţional din Bruxelles, surprinsă de camerele de supraveghere cu puţin înaintea exploziilor, a fost difuzată de autorităţile belgiene, a relatat agenţia Belga, preluată de AFP. Belga a precizat că a avut “confirmarea Parchetului federal” că “poate difuza imaginea”. Aceasta arată trei bărbaţi care împing cărucioare cu bagaje. Cei doi indivizi îmbrăcaţi în negru ar fi fost atentatorii kamikaze, iar cel de-al treilea, care purta o pălărie, ar fi fugit, fiind în prezent căutat activ de poliţie, a relatat postul RTBF în pagina electronică. Pe de altă parte, surse de poliţie citate de Belga au anunţat că operaţiunile de căutare de arme şi suspecţi în incinta aeroportului au luat sfârşit în jurul orei locale 15.30. Experţi criminalişti sunt prezenţi la faţa locului, în timp ce pompierii evaluează stabilitatea clădirii.
Acasă Ultima oră Atentate la Bruxelles: Fotografie cu autorii prezumtivi ai atentatelor de pe aeroportul...