Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie analizează posibilitatea de a acorda concediu şi asistenţilor maternali, dar şi de a-i remunera suplimentar pe cei care au grijă de copii cu dizabilităţi, a declarat pentru Mediafax preşedintele instituţiei, Gabriela Coman.
Preşedintele Autorităţi Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, a declarat că încearcă să răspundă solicitărilor permanente care vin din partea asistenţilor maternali şi, împreună cu specialiştii, analizează posibilitatea reconsiderării contractelor lor de muncă.
„Nu ştiu cum vom reuşi, pentru că ceea ce solicită asistenţii maternali, concedii şi o altă salarizare, nu ţin neapărat de legislaţia specifică pe asistenţă maternală, ţin de legislaţia muncii şi de Legea salarizării. Ne gândim să punem în lege posibilitatea de a recurge la perioade de respiro, adică perioada în care se presupune că vor avea un fel de concediu, încă nu ştim cum ar putea să fie şi plătit, dar cel puţin să fie o perioadă în care copilul să fie preluat de un alt asistent maternal. Numai că acest lucru nu se poate face decât dacă acel copil cunoaşte asistentul maternal. Altfel, e ca şi cum eu aş pleca în vacanţă şi las copilul în străini. Deci, copilul trebuie pregătit. De asta spun că e un proces pe care trebuie îl analizăm”, a explicat demnitarul.
Preşedintele ANPDCA a mai precizat că ar putea fi modificate şi condiţiile de atestare a asistenţilor maternali, pentru a fi evitate situaţiile în care copiii ajung la asistenţi maternali în vârstă, care nu mai au o condiţie fizică suficient de bună pentru a garanta îngrijirea corespunzătoare a unui copil.
„Dacă tu, asistent social care evaluezi familia pentru a-i elibera atestat de familie de plasament, observi că un cuplu are în jur de 65 de ani şi mai intervine şi o dificultate în mers sau o problemă medicală, atunci trebuie să te gândeşti dacă îi dai atestatul. Nu poţi să îl respingi pentru că e în vârstă, dar poţi să îl respingi pentru că nu are capacitatea de a îngriji un copil”, a precizat Gabriela Coman.
Un alt aspect avut în vedere se referă la evitarea mutatului frecvent al unui copil de la un asistent maternal la altul sau din asistenţă maternală într-un serviciu de tip rezidenţial.
„O să încercăm să vedem dacă putem să reglementăm problema mişcatului de colo-colo, adică a mişcatului copilului în mod brutal. După ce a stat şapte ani, îl mut pentru că ori consider eu că nu mai poate asistentul, ori renunţă asistentul, ori am copii mai mici pentru care nu am asistenţi maternali. Nici asta nu e o procedură în regulă, pentru că pe copilul acela îl tulburi îngrozitor”, a mai spus secretarul de stat.
Ea a precizat că deşi filosofia asistenţei maternale este de a limita perioada pe care un copil o poate petrece la un asistent maternal, şi în cele mai multe ţări aşa se şi întâmplă, în România acest lucru nu este aplicabil, având în vedere că abandonul este de lungă durată.
„În ce le mai multe ţări este o soluţie temporară, dar la noi e altă situaţie pentru că vorbim de abandon de lungă durată, de nevizitarea copilului de către părinţi, de dezinteresul sau imposibilitatea părinţilor de a-i lua acasă. Contextul este altul şi de cele mai multe ori, din păcate, părinţii i-au abandonat. Limitarea nu ar fi neapărat benefică. În plus, mersul din asistent maternal în asistent maternal, pentru a evita ataşamentul, poate să îi perturbe şi mai mult liniştea. Asta cred că se potriveşte doar dacă ştii clar că e o soluţie temporară. La noi, asistenţa maternală şi instituţia au devenit soluţii pe termen lung”, a mai spus Gabriela Coman.
Ea a mai spus că se doreşte şi specializarea asistenţilor maternali care trebuie să aibă grijă de copii mici sau de copii cu dizabilităţi, dar şi o recompensare suplimentară a celor care îngrijesc copii cu probleme.
„Poate reuşim să gândim şi o stimulare a asistenţei maternale pentru copilul cu dizabilităţi. O să vedem în ce fel, dar ar trebui. Ne dorim ca mai mulţi copii cu handicap să poată creşte într-o familie. Unii necesită îngrijire specializată, dar unii copii necesită doar recuperare la care trebuie mers zilnic şi ei ar putea fi protejaţi de asistenţi maternali. Cred că ar trebui o susţinere, dar trebuie să vedem în ce măsură e posibil şi financiar. De asemenea, asistentul maternal ar trebui să ştie mai mult despre nevoile acelui copil. Ar trebui să fie format să ştie ce implică handicapul, de câte ori trebuie să îl ducă la recuperare şi unde, când şi ce trebuie să anunţe. Trebuie o pregătire specializată şi o consiliere psihologică. Cred că şi atestatul ar trebui puţin diferenţiat şi să specifice clar pentru ce este pregătit fiecare asistent maternal”, a mai spus demnitarul.
La sfârşitul anului trecut, 18.798 de copii erau în grija asistenţilor maternali, iar 3.476 dintre ei aveau dizabilităţi.