NATO: Olandezul Mark Rutte – sprijin puternic pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg

0
338

Deja în pole-position pentru a-i succeda lui Jens Stoltenberg, premierul olandez Mark Rutte este susţinut acum de SUA, Regatul Unit şi Germania, în plin război în Ucraina. Actualul secretar general NATO a avut din vara anului trecut prelungit mandatul cu încă un an până la 1 octombrie a.c., după ce a condus organizaţia timp de 10 ani. Washingtonul a făcut „în mod clar” cunoscut aliaţilor săi că premierul olandez va fi „un excelent secretar general”, a declarat John Kirby, joi 22 februarie, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate naţională de la Casa Albă. Cancelarul german Olaf Scholz susţine numirea lui Mark Rutte în funcţia de secretar general NATO, a anunţat câteva ore mai târziu purtătorul său de cuvânt Steffen Hebestreit. La fel şi premierul britanic Rishi Sunak. S-a vehiculat şi numele premierului estonian Kaja Kalas, dar şi cel al lui Klaus Iohannis, însă Mark Rutte (57 ani) pare să iasă acum în evidenţă. Unul din criteriile menţionate la alegerea secretarului general este şi acela al angajamentului pentru apărare, în ţara de origine. Olanda este aproape de 2% din PIB, dar din acest punct de vedere România stă mai bine.