Craiova: Fănel Trandafir zis Cimino reţinut pentru 24 de ore

0
59

arestatulProcurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Dolj – Serviciul de Investigaţii Criminale şi Secţia nr. 1 Poliţie , în urma activităţilor complexe desfăşurate, a procedat la reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului TRANDAFIR FĂNEL, zis CIMINO, pentru comiterea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 din C.p.

Astfel, din probele administrate până în acest moment rezultă că numitul Trandafir Fănel, a aderat la grupul infracţional “Frăţia”, constituind împreună cu  inculpaţii Ion Ilie, Roşianu Gigel, Zavera Gigi Vadik şi numitul Pîrvu Mihai (în prezent decedat),  nucleul de decizie al grupării infracţionale “Frăţia”, în vederea săvârşirii unor infracţiuni ce se circumscriu prevederilor art. 193, 206, 253, 371 şi 372 din C.p., faţă de persoanele care nu aveau atitudinea dorită de grup, sau care manifestau o atitudine potrivnică acţiunilor grupării.

Ulterior constituirii grupului infracţional şi a nucleului de decizie arătat, numitul Trandafir Fănel, zis Cimino, prin acţiuni individuale, care se circumscriu infracţiunii de ameninţare, a sprijinit existenţa acestuia.

Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nici o situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie.