S-a închis sala de spectacole a Operei Române Craiova

0
820

«În urma comunicării rezultatului expertizei tehnice realizate de Primăria Municipiului Craiova în cadrul proiectului tehnic care vizează reabilitarea şi restaurarea clădirii corpului central al Colegiului Naţional „Carol I” şi al Operei Române Craiova, conducerea instituţiei a decis închiderea sălii de spectacole până la finalizarea procesului de execuţie», a anunţat, ieri, Opera craioveană, printr-un comunicat de presă. În prezent, se caută soluţii pentru continuarea activităţii – unele viabile, având în vedere că lucrările de reparaţii şi reamenajarea sălii vor fi de durată.

Spectatorii, aşteptaţi să-şi recupereze banii pe biletele achiziţionate

Potrivit comunicatului, instituţia îşi va continua activitatea, „programul de spectacole urmând să fie reconfigurat în funcţie de sălile pe care le vom identifica în Craiova sau în zona Olteniei”. Spectatorii care au achiziţionat bilete pentru reprezentaţiile următoare sunt aşteptaţi la agenţia de bilete pentru returnarea banilor. Agenţia s-a mutat în clădirea administrativă a Operei, din strada „Mihai Viteazul” nr. 7, în cadrul Biroului Promovare, Imagine, Relaţii Publice.

Spectacolul Ansamblului „Maria Tănase” va avea loc la Casa Studenţilor

În aceste condiţii, spectacolul „Dragobetele sărută fetele”, care urma să fie susţinut aici de artiştii Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, pe data de 25 februarie, va fi prezentat la sala Casei de Cultură a Studenţilor Craiova, în aceeaşi zi, de la aceeaşi oră 18.00. Vă vor încânta soliştii Mariana Ionescu Căpitănescu, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Petrică Mîţu Stoian, Ciri Mayer, Liliana Popa, Lavinia Bîrsoghe, Marius Măgureanu, Aneta Şişu, Liviu Dică şi Cristian Bănăţeanu, ca şi ansamblul de dansatori, coregrafia fiind realizată de maestrul Ionel Garoafă. Acompaniamentul va fi asigurat de orchestra ansamblului, sub conducerea muzicală a maestrului Nicu Creţu.

Opera îşi desfăşoară activitatea în acest edificiu de 45 de ani

În timp ce corpul principal al clădirii Colegiului Naţional „Carol I” – edificiu ce adăposteşte şi Opera Română Craiova – fusese deja închis din cauza stării de degradare, managerul Antoniu Zamfir declara, în urmă cu două săptămâni, că instituţia de spectacol îşi desfăşoară activitatea „în condiţii optime” şi era convins că lucrările de reparaţii şi consolidare vor începe în această vară. „Nu sunt condiţii de înalt nivel, însă noi ne-am desfăşurat şi ne desfăşurăm activitatea în condiţii optime. Toate controalele ISU s-au încheiat şi ni s-a permis să continuăm activitatea. Deci, sunt condiţii decente, se poate lucra. Desigur, ne dorim ca ele să fie mai bune”, spunea Zamfir. Clădirea este monument de arhitectură de interes naţional, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Opera Română Craiova – anterior, Teatrul Liric şi Teatrul de Operă şi Operetă – îşi desfăşoară activitatea în acest edificiu de 45 de ani. Odată renovată, superba sală de spectacole, în stil italian, se va „îmbogăţi” cu o mecanică de scenă performantă, care va permite montarea de spectacole la un înalt nivel. În plus, va creşte numărul de locuri de la 360, câte sunt în prezent, la 500 şi va fi mărită fosa, pentru accesul unui număr mai mare de muzicieni.