Liberalii îşi votează Statutul şi conducerea într-un Congres Extraordinar

0
317
Crin Antonescu

Liberalii s-au reunit, ieri şi astăzi, în Congres Extraordinar, pentru adoptarea Statutului şi alegerea unei noi conduceri, totul pe fondul acuzaţiilor privind concentrarea puterii în mâna preşedintelui PNL, Crin Antonescu, lansate de către fostul preşedinte şi premier, Călin Popescu Tăriceanu, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, şi Ludovic Orban. Votarea noului Statut a avut loc ieri, cu 1.424 voturi pentru şi 3 împotrivă, iar astăzi este programată alegerea conducerii, pentru postul de preşedinte singurul candidat fiind Crin Antonescu, care vine în faţa delegaţilor cu o moţiune şi o echipă completă, ce va fi votată în bloc, odată cu acesta. La lucrările Congresului a fost prezent şi premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, revenit special mai devreme din vizita în Franţa. Profitând de ocazie, acesta a dorit să pună capăt zvonurilor privind înlocuirea sa cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, intrat miercuri în PNL. „Ieri (n.r. – joi) eram în Franţa şi acasă era o singură problemă: a venit Iohannnis să-mi ia locul. Vă invidiez că aveţi un nou coleg precum Klaus Iohannis. E un mare câştig pentru PNL, dar şi pentru USL. Dacă voi găsi curând pe cineva să-l păcălesc să-l pun premier în perioada asta, în mod sigur nu cred că va fi primarul Iohannis”, a spus Ponta. Acesta a făcut o scurtă referire şi la zvonurile legate de trădare în USL, menţionând că „îmi exprim încă o dată încrederea că şi pe vremuri de pace o să rezistăm cohortelor de Iago care vin şi ne spun, unii la Kiseleff, mie, cum o să mă trădeze Crin, şi alţii în Aviatorilor, cum o să-l trădez eu pe Crin. Eu nu am crezut, nici Crin nu a crezut aceste lucruri”. Printre candidaţii care intră în cursă astăzi se află şi Klaus Iohannis (sas de origine), care vizează postul de prim-vicepreşedinte. Joi seara, acesta a declarat că speră ca prin alegerea sa să poată  contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre România şi Germania, care au rămas „nedezvoltate” în ultimii 20 de ani. Delegaţia Permanentă a PNL, întrunită joi seară, a adoptat proiectul de Statut care a fost propus ieri Congresului. Acesta prevede înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte, creşterea numărului de vicepreşedinţi până la 31 şi alegerea pe listă inclusiv a secretarului general. „Proiectul prevede să existe trei organisme de conducere, în conformitate şi cu cerinţele Legii partidelor politice – Congresul, Delegaţia Permanentă, care conţine Biroul Politic Naţional şi grupurile parlamentare în principiu, precum şi unii aleşi locali ai partidului, şi un Biroul Politic Naţional, format din unii membrii de drept, cum ar fi preşedinţii filialelor teritoriale, preşedinţii consiliilor judeţene, primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, preşedinţii unor organizaţii speciale ale partidului – de tineret, de studenţi, de femei – precum şi un număr de membri aleşi de Congres şi anume: preşedintele partidului, prim-vicepreşedintele, secretarul general şi 31 de vicepreşedinţi”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu. Tot la Delegaţia Permanentă au fost luate în discuţie şi respinse amendamentele la Statut susţinute de Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman şi Ludovic Orban, care prevedeau alegerea uninominală a membrilor Biroului Permanent Central şi desemnarea candidatului PNL la funcţia de preşedinte al României prin votul tuturor liberalilor. La Congres, aceste amendamente nici nu au mai fost supuse la vot. Imediat după şedinţa Delegaţiei Permanente, primarul PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, joi, că este foarte dezamăgit de noul Statut adoptat de Delegaţia Permanentă şi a anunţat că nu va participa la Congres, dar nici nu va face parte din vreun organism în care, eventual, potrivit acestei reglementări, ar avea dreptul să fie. În schimb, fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a menţionat că va lua partea la Congresul PNL, însă s-a arătat „îngrijorat” şi „decepţionat” de atitudinea din partid şi de „somnolenţa democratică”. „Fac un apel să fiţi preşedintele tuturor liberalilor, şi al celor care critcă, şi al celor care nu ştiu să laude. E un exerciţiu bun atunci când veţi fi preşedintele tuturor românilor”, l-a îndemnat Victor Paul Dobre, de la tribuna Congresului, pe Crin Antonescu.