De ce este altceva decât un eveniment de rutină înrolarea primarului Sibiului, Klaus Iohannis, la liberali, chiar în ajunul Congresului acestora, nu se prea desluşeşte. Din toată gargara dezvoltată. S-ar putea ca această cooptare să fie benefică pentru Crin Antonescu şi ai lui în raportul intern de forţe, pentru imaginea PNL, inclusiv din perspectiva flexibilizării unor relaţii cu parlamentarii germani CDU, partidul cancelarului Angela Merkel. Dar s-ar putea să fie, până la urmă, o formală primire în partid. Adică o problemă internă a liberalilor şi nimic mai mult. A mai existat, prin 2009, o tentativă de acroşare a sa, propus ca premier de coaliţia pesedisto-liberală, „neomologată”, după doborârea Guvernului Emil Boc prin moţiune de cenzură, propunere neagreată de Traian Băsescu. De unde ar putea erupe o supărare firească pe toată povestea Klaus Iohannis? De la prezentarea provocatoare a acestuia, făcută chiar de Crin Antonescu: „Domnul Klaus Iohannis, nu numai în opinia mea, e foarte bun să fie şi prim-ministru, din punctul meu de vedere poate să fie şi preşedinte bun”. Toate acestea într-un moment în care USL are responsabilitatea guvernării. Pe acest motiv, intervenţia senatorului de Dolj, Mircea Geoană, la Mediafax, cum că n-ar fi deloc prea fericită exprimarea liderului liberal, copreşedinte al USL, chiar se justifică. Şi mai adaugă senatorul de Dolj: „Cum ar reacţiona, de exemplu, simpatizanţii liberali dacă înainte de Congresul PSD Victor Ponta ar spune că partidul are mai mulţi prezidenţiabili şi prim-ministeriabili?”. Cu toate acestea, parlamentarul de Dolj îi urează bun venit lui Iohannis în USL şi în politica mare. Declaraţia sa nu este una de dragul strictei corectitudini politice, ci o atenţionare la un derapaj demagogic nefiresc. În politică nu prea există „excese verbale” scuzabile. Discursul politic, chiar când e pur verbiaj, e un simptom politic. Cooptat în conducerea liberalilor, Klaus Iohannis poate constitui, cum spuneam, un câştig efectiv pentru seriozitatea sa funciară şi, de ce nu, competenţa sa administrativă, de ani buni fiind primarul Sibiului. Acest detaliu nu-l omite inclusiv Crin Antonescu: „Iohannis poate să aibă o contribuţie consistentă la ceea ce va însemna efortul nostru comun de a gândi şi realiza ceea ce înseamnă reforma administrativă a României, regionalizarea”. O observaţie deloc nefirească: până nu de mult, una dintre calităţile evidente ale lui Crin Antonescu era discursul. În multe împrejurări remarcabil. Ceea ce nu era puţin lucru. Când sincopele se fac resimţite inclusiv la acest nivel, ceva nu e în regulă. Şi asta ar trebui să-l îngrijoreze în primul rând pe liderul liberal. Care reprezintă, cel puţin momentan, şi oferta declarată a USL pentru alegerile prezidenţiale.
