Proiectul „Scriitori la TRADEM” revine în 2012 cu poetul Vasile Baghiu ca invitat special al acestei luni. Mâine, 24 februarie, acesta va susţine conferinţa cu tema „Poezia ca stil de viaţă” şi va lansa cea mai recentă carte a sa, intitulată „Depresie” şi apărută la Editura „Limes” (Cluj-Napoca, 2012).
Vasile Baghiu (n. 5 decembrie 1965, Borleşti, Neamţ) a publicat mai multe volume de poeme, o culegere de proză scurtă, un roman, precum şi numeroase articole, cronici literare şi eseuri în periodice. Este inventatorul „himerismului”, concept şi manifest care teoretizează o direcţie nouă în poezie. Laureat al câtorva premii literare în Romania, a primit mai multe burse „writers-in-residence” în Germania, Austria, Scoţia şi Elveţia. Unele din creaţiile sale au apărut în traduceri germane, spaniole, italiene, ruseşti, franceze, maghiare, slovace şi cehe. Numeroase poeme pe care le-a scris în engleză pot fi citite în reviste şi antologii din SUA, Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă. Este psiholog în Serviciul de Promovarea Sănătăţii din Piatra Neamţ, membru al Uniunii Scriitorilor şi al PEN-Club. Este căsătorit şi are doi copii.
De puţin timp, poetul s-a reîntors în ţară după o bursă literară oferită de Fundaţia Sulzberg, unde a fost oaspete al Centrului Cultural Villa Straeuli din oraşul elveţian Winterthur.
«Alături de Ioan Es Pop şi Nicolae Coande, Vasile Baghiu este una din vocile poetice cele mai consistente apărute în ultimul deceniu, o voce care nu numai că nu ignoră, dar repudiază postmodernismul şi intertextualismul, revendicându-se de la ceea ce Marin Mincu numea, cred, noul susbstanţialism. (…) Vasile Baghiu a impus nu numai ceea ce poate fi numit îndeobşte un univers literar, volumele de până acum fiind de o rară unitate emoţională, stilistică şi tematică şi toate vărsându-se, asemenea unor aluviuni, în ultima apariţie editorială, numită Maniera (Pontica, 1998), ci şi un manifest, un concept, himerismul, de la care orice înţelegere a poeziei lui ar trebui să pornească. Aş spune că e ultimul mare manifest literar al sfârşitului de secol». (Mircea A. Diaconu, 1999)
«Vasile Baghiu este unul dintre cei mai importanţi poeţi români. Pentru că a creat un spaţiu inconfundabil în care realul şi imaginarul capătă omogenitate, unitate şi credibilitate. Pentru că toate gesturile sale au coeziune lăuntrică. Iar anvergura demersului existenţial nu e clădită pe treptele şubrede ale scriiturii savante, aşa-zis subtile, ci pe sinceritatea mărturisirilor dezlânate, întretăiate, pe schimbul de umori al unui peregrin ambiguu, ubicuu, dezabuzat şi îndatoritor, fervent al bovarismelor, dar năclăit până la ultima sa fibră în viaţa naturală, cotidiană şi în moartea pestriţă a oamenilor umili, suferinzi». (Constantin Abăluţă, 2003)
«Având o vocaţie a morţii, aproape eminesciană prin trăirea ei în profunzime, acest poet tragic demonstrează intuitiv cum se poate avansa în discursul liric, sobru şi negălăgios, imprimând cu modestie un ton cât mai silenţios propriei voci». (Marin Mincu, 1998)
