Mii de persoane îşi vor pierde calitatea de revoluţionar odată cu modificarea Legii recunoştinţei

0
351

Preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), a declarat, marţi, că această comisie a adus modificări importante Legii recunoştinţei, prin intermediul cărora se va limita perioada luată în calcul pentru calitatea de revoluţionar până în data de 22 decembrie 1989. În aceste condiţii, deputatul s-a arătat convins că, în urma reevaluării dosarelor, mii de oameni îşi vor pierde calitatea de revoluţionar.

„O chestiune importantă pe care vrem să o putem face şi a trecut la o primă citire în Comisie este faptul că am limitat practic categoria revoluţionarilor doar până la data de 22 decembrie 1989. Înainte vreme aveam revoluţionari şi după 22 decembrie 1989, ori, nu era normal să discutăm de o categorie de revoluţionari şi după data de 22 decembrie 1989. Nu mai poţi vorbi de o revoluţie după data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului. Nu mai ai cum să vorbeşti de o revoluţie, cei care au ieşit în stradă au ieşit să se bucure, dar asta nu înseamnă că îi şi recompensăm cu sume de bani”, a declarat Daniel Buda. Totodată, acesta a explicat că, potrivit noilor propuneri, nu se vor mai putea depune şi alte dosare de revoluţionar. „Nu se mai pot depune şi alte dosare pentru dobândirea calităţii de revoluţionar. Deci, toate dosarele care sunt în momentul de faţă cu revoluţionari sunt cele care vor intra într-o reevaluare, în nici un caz nu vom avea de-a face cu o creştere a numărului de revoluţionari, ci, dimpotrivă, cu o scădere consistentă a numărului acestora. Eu cred că vor fi mii de oameni care îşi vor pierde această calitate ca urmare a acestor filtre pe care le-am pus în lege. Nu este normal ca simplul fapt că ai ieşit în stradă să-ţi permită să obţii o sumă destul de importantă, 20 de milioane”, a explicat Buda. Deputatul PDL s-a arătat convins că prin modificările aduse Legii recunoştinţei se vor elimina impostorii: „Prin acest proiect de lege, care se află în dezbatere la Comisia Juridică, încercăm să facem acest lucru: să dăm pârghiile  legislative necesare, să se înlăture într-adevăr impostorii  din rândul revoluţionarilor”.