“L-am asigurat pe viceprim-ministrul Dan Barna că, din partea Reprezentanței Comisiei Europene, există toată deschiderea pentru întărirea colaborării cu Guvernul României, astfel încât românii să poată beneficia de toate avantajele ce decurg din calitatea de cetățeni ai Uniunii Europene”, a declarat domnul Istvan Jakab.
“Am apreciat implicarea Comisiei Europene în asigurarea unei gestiuni coordonate a aspectelor legate de pandemia de Covid-19. Contăm pe această implicare și în continuare. În ceea ce ne privește, pentru noi este esențial, în acest moment, să asigurăm o aplicare cât mai rapidă și eficientă a Planului Național de Redresare și Reziliență. Vrem să construim un plan care nu doar să fie acceptat de către Comisie din punct de vedere tehnic, ci și să aducă o contribuție majoră la combaterea efectelor crizei economice prin care trecem” a spus, la rândul său, viceprim-ministrul Dan Barna.