Djokovic, noul transfer al lui Șumudică

0
576

Damian Djokovic a plecat vineri în Turcia, pentru a pune la punct transferul acestuia de la CFR Cluj la Rizespor, actuala echipă a tehnicianului român Marius Șumudică.

La plecarea din România, croatul dorit și de Dan Petrescu a justificat de ce a refuzat oferta fostului său antrenor în detrimentul celor de la Rizerspor: ”Cea mai bună ofertă pentru CFR Cluj a fost de la Rizespor. Cel mai important e ca toată lumea să fie de acord, dacă o să semnez, așa va fi. A contat că e Marius Șumudică acolo, e important să te cunoască antrenorul, când mergi într-un campionat nou. Dan Petrescu știe cum merge în fotbal, nu are de ce să se supere, am lucrat foarte bine cu domnul Petrescu în ultimii ani, dar acum începe o aventură nouă pentru mine.E un campionat mai puternic în Turcia, e o nouă provocare pentru mine, cu jucători mai buni. E un campionat imprevizibil, totul este posibil. Cu un antrenor motivat, care deja a demonstrat în Turcia, putem face lucruri frumoase”, a declarat Damjan Djokovic pentru DigiSport

Djokovic va părăsi CFR pentru un salariu anul de 500.000 de euro iar în schimbul său clubul va primi 400.000 de euro.

Venit în toamna anului 2017 de la Rijeka, mijlocașul a cucerit ultimele trei titluri în România, perioadă în care a strâns 90 de apariții și 8 goluri pentru CFR Cluj.