Sediul SPTF Calafat, modernizat la standarde europene

0
515

Ieri, în prezenţa chestorului principal de poliţie Mihail Bogdan Ivănescu, adjunct al inspectorului general al Poliţiei de Frontieră, a comisarului – şef Dumitru Viorel Chiran, şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, a oficialităţilor din Dolj a fost inaugurat sediul modernizat al Sectorului Poliţiei de Frontieră Calafat. Lucrarea a costat peste 3,5 milioane de lei, din care 2,05 milioane de lei s-au constituit în fonduri nerambursabile, acordate prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Obiectivul principal a proiectului a fost reabilitarea eficienţei energetice a pavilionului administrativ. Clădirea este una dintre cele mai importante din Calafat. Aceasta a aparţinut lui Ioan Gheorghiadis, grec stabilit în municipiu până la 1893. Ulterior, imobilul a avut mai multe întrebuinţări – Liceu Comercial pentru băieţi, Gimnaziu de fete şi, începând cu 1962, unitate militară – sediul Batalionului de Grăniceri Calafat.