Viorica Dăncilă – exemplu de curaj şi suflet de părinte!

0
2124

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit, aseară, la Antena 3, pentru prima dată despre „dezvăluirea apărută într-un tabloid patronat de un trust occidental” privind povestea fiului său adoptiv. „Am vorbit cu fiul meu aseară şi am hotărât împreună cu el să lămuresc acest aspect, pentru că dacă nu vorbeam acum sunt convinsă că s-ar fi continuat cu aceste lucruri urâte, inducându-se ideea că am încălcat legea, că am făcut ceva rău”, a argumentat Viorica Dăncilă decizia sa de a accepta invitaţia la postul menţionat de televiziune. Povestea emoţionantă pe alocuri, relatată cu linişte deplină şi suflet de părinte, a aprins o confruntare a internauţilor. Viorica Dăncilă a ştiut să facă faţă unui atac nejustificat moralmente, în condiţiile în care are pe cap destule probleme ale actului de guvernare. Daniel Tomozei-Dimian, de la China Internaţional, a reacţionat tocmai din Beijing. „Măcar avem un Om în fruntea guvernului, după foarte mulţi ani”, a scris Daniel Tomozei. Majoritatea jurnaliştilor consideră că s-a întrecut orice măsură şi aşa zisul demers de presă este unul cu totul reprobabil. Vorbind cu emoţie, sinceră, dar şi demnitate de părinte, Viorica Dăncilă a indus telespectatorilor un sentiment de solidaritate. Şi-a stăpânit bine emoţiile, într-o istorisire sinceră care a impresionat nu doar multe mame. Cele apărute în tabloidul patronat de trustul eleveţian au totuşi un „precedent”, în scandalul de amplitudine, declanşat în Marea Britanie, în 2015, de maniera de lucru a unor jurnalişti de la The News International, aparţinând patronului Rupert Murdoch, audiat inclusiv în Camera Comunelor.