Consiliul Județean (CJ) Dolj a câștigat acțiunea declanșată în instanță împotriva societății San Giorgio Appalti SRL, liderul asocierii care și-a adjudecat inițial, în anul 2015, lucrările pentru realizarea Centrului Internațional „Constantin Brâncuși”, dar care a înregistrat întârzieri nejustificat de mari în execuție până la data încetării contractului, în noiembrie 2016.
Președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că, prin hotărârea definitivă pronunțată de Curtea de Apel Craiova în acest dosar, Consiliul Județean urmează să primească o sumă semnificativă, estimată până în prezent la peste 4 milioane de euro.
«Această decizie reprezintă o justă reparație pentru un episod care ne-a creat numeroase dificultăți. Consiliul Județean Dolj a inițiat proiectul pentru realizarea Centrului Internațional «Constantin Brâncuși» printr-un program finanțat din fonduri europene. Din cauza nerespectării termenelor de execuție de către constructorii care au câștigat inițial licitația pentru contractul de lucrări, am fost puși în situația fără precedent de a nu mai putea beneficia de finanțarea nerambursabilă, care reprezenta jumătate din valoarea investiției. Să amintim doar că asocierea de firme își asumase că va finaliza proiectul până în martie 2016, or în noiembrie 2016, atunci când a încetat contractul, îl realizase doar în proporție de 6 la sută.
Desigur că, dată fiind însemnătatea acestui obiectiv cultural și turistic, CJ Dolj nu putea decât să continue demersul, cu finanțare asigurată din surse proprii. Iată că acum, prin decizia Curții de Apel Craiova, urmează să recuperăm suma pierdută din fonduri europene, care depășește 3 milioane de euro. În plus, instanța ne-a acordat și dreptul la dobânzi legale aplicate la valoarea neexecutată din contract, dobânzi calculate de specialiștii noștri la peste un milion de euro până în prezent, deoarece ele vor curge până la achitarea efectivă. Merită întreaga apreciere colegii noștri care au asigurat reprezentarea CJ Dolj în instanță, precum și cei care și-au oferit toată susținerea, contribuind cu informații la argumentarea cauzei. Datorită lor, o sumă considerabilă urmează să se întoarcă în bugetul instituției», a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Potrivit hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Craiova, societatea San Giorgio Appalti SRL este obligată „la plata sumei de 14.631.813,63 lei, cu titlu de daune interese”, precum și „la plata dobânzii legale aferente sumei de 24.292.366,52 lei începând cu data de 07.11.2016 și până la data efectivă a plății”.