Serviciul Român de Informaţii (SRI) transmite, printr-un comunicat de presă, că respinge orice încercare de a implica instituţia în “dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit legii”.
“Respingem categoric orice încercare de a implica SRI în dispute politice, organizare de proteste sau alte acţiuni care nu ţin de misiunile asumate potrivit cadrului legal. Considerăm aceste afirmaţii denigratoare şi menite să afecteze instituţii fundamentale ale regimului democratic. SRI îşi reafirmă determinarea de a rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale cu respectarea strictă a legii”, transmite SRI.
Precizările vin după ce, în spaţiul public, au apărut informaţii potrivit cărora Liviu Dragnea ar fi cerut Comisiei Control a SRI din Parlament ca miercuri să ceară lămuriri SRI privind o eventuală implicare în protestele de duminică seara.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmă că la întoarcerea din SUA l-a găsit pe preşedintele Klaus Iohannis ”în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie”.