Angela Merkel vrea cooperare cu Donald Trump

0
397

angela-merkelCancelarul Germaniei, Angela Merkel, a exprimat disponibilitatea de a coopera cu Administraţia Donald Trump, dar vicecancelarul Sigmar Gabriel a denunţat accentele “naţionaliste” ale noului lider american, avertizând că UE nu va fi obedientă, nu se teme şi ar putea îmbunătăţi relaţiile cu China şi Asia. Germania va avea nevoie de o nouă strategie economică, orientată spre Asia, în cazul în care Administraţia Donald Trump va iniţia un război comercial cu China, a declarat vicecancelarul Sigmar Gabriel, criticând abordarea protecţionistă a preşedintelui Donald Trump. “Cred că trebuie să ne pregătim pentru un parcurs dur”, a afirmat Sigmar Gabriel într-un interviu acordat postului ZDF. În opinia liderului Partidului Social-Democrat (SPD), victoria electorală a lui Donald Trump este rezultatul “radicalizării negative”. Întrebat despre avertismentele lansate de Donald Trump, inclusiv privind impunerea unor taxe vamale mari companiilor care fabrică autovehicule în Mexic şi le vând în SUA, Sigmar Gabriel, care este şi ministru al Economiei şi Energiei, a precizat: “Cred că vorbeşte extrem de serios. În discursul inaugural am auzit o serie de tonuri naţionaliste. Germania şi UE trebuie să rămână unite şi să îşi apere interesele”. “Dacă Statele Unite vor iniţia un război comercial cu China şi cu toată Asia, noi, ca europeni şi germani, suntem parteneri comerciali corecţi. Europa şi Germania au nevoie de o strategie orientată spre Asia şi China, avem noi oportunităţi. Nu trebuie să fim obedienţi sau să ne temem”, a insistat Sigmar Gabriel. La rândul său, cancelarul Angela Merkel a dat asigurări că va încerca să coopereze cu Donald Trump în relaţiile comerciale şi militare, pentru menţinerea legăturilor importante între Europa şi SUA. Donald Trump “şi-a prezentat convingerile în discursul inaugural. Am observat două idei în acest discurs: prima, cred cu fermitate că este bine pentru noi toţi să colaborăm pe baza regulilor, valorilor comune şi acţiunilor comune în sistemul economic internaţional, în sistemul comercial internaţional şi să avem contribuţii la alianţele militare. A doua – relaţia transatlantică nu va fi mai puţin importantă în următorii ani decât a fost în ultimii ani. Eu voi acţiona în acest sens. Chiar şi atunci când există opinii diferite, se pot găsi soluţii şi compromisuri dacă schimbul de idei se face în mod respectuos”, a precizat Merkel.