Duminică, 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Unite va fi sărbătorită, la Craiova, cu fastul cuvenit. Începând cu ora 12.00, în Piaţa „Alexandru Ioan Cuza” vor avea loc manifestări organizate de Instituţia Prefectului Dolj, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj, Primăria Craiova şi Garnizoana Craiova. Nu vor lipsi, pe lângă alocuţiunile oficialităţilor, depunerea de coroane la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, oficierea unei slujbe religioase, defilarea Gărzii de Onoare şi „Hora Unirii”.