„Eroi de poveste”, o poveste cu final fericit

0
390

Proiectul „Eroi de poveste”, implementat de Asociaţia de Consultanţă şi Consiliere Economico-Socială Oltenia (ACCES Oltenia), în parteneriat cu Asociaţia de Sprijin şi Implicare Socială (ASIS), a ajuns la final şi este, indiscutabil, o poveste de succes. Trăgând linie şi contabilizând rezultatele obţinute, organizatorii au ajuns la concluzia că iniţiativa lor a depăşit toate aşteptările, numărul de voluntari implicaţi fiind unul dublu. Proiectul lasă în urmă şi o cameră de joacă minunată, care a fost creată pentru copiii internaţi la Secţia de Chirurgie Pediatrică de la Spitalul nr. 1. Odată sudată această frumoasă familie între ONG-uri şi voluntari, se promit proiecte la fel de interesante şi în 2016.   

Proiectul a început în septembrie 2015 şi a avut un final reuşit, care va avea o continuitate şi în 2016. Vestea bună a fost adusă de preşedintele ACCES Oltenia, Andeea Niţă, la conferinţa de închidere la care au fost invitaţi să participe toţi partenerii.

„Am pornit de la o idee uşor ingenioasă, nu am crezut că o să prindă un contur aşa de mare, dar iată că ea s-a materializat mai mult decât ne-am fi aşteptat şi a deschis poarta către un curcubeu de idei. Anul acesta va fi o explozie în multe domenii, în educaţie, mediu, cultură. Proaspeţii noştri voluntari contaminaţi vor avea ocazia să transmită ştafeta mai departe pentru că, în urma lor, vin alte generaţii de elevi pe care trebuie să îi modelăm şi să putem să susţinem cultura voluntariatului pe termen lung. Câştigul a fost al unui grup consistent de tineri inimoşi care, la rândul lor, vor avea capacitatea de a motiva pe cei care urmează. Dacă ei învaţă lecţia utilităţii ce este recompensată cu zâmbet, fericire şi mulţumire, cu siguranţă vor fi nişte oameni care îşi vor redescoperi sentimentul de patriotism şi vor rămâne în această ţară să facă nişte lucruri frumoase”, a mărturisit Andreea Niţă.

Un proiect care a depăşit toate aşteptările

Iniţial, proiectul „Eroi de poveste” era programat să se implementeze la Spitalul nr. 1, dar s-a extins şi la Spitalul Filantropia şi Boli Infecţioase, unde, pe parcursul celor cinci luni, organizatorii şi-au propus să crească gradul de conştientizare privind importanţa existenţei asistenţei sociale în spitale. Concret, organizatorii şi-au propus să implice 80 de voluntari (care, la final, au ajuns la 227 de voluntari), să creeze un spaţiu de joacă la Spitalul nr. 1 şi să îmbunătăţească relaţiile de familie prin seminarii de parenting. Toate obiectivele au fost atinse şi depăşite cu mult.

„Pe chipul tuturor celor implicaţi s-au putut citi tot felul de sentimente şi emoţii. Înaintea galei voluntarilor, copiii ne povesteau cu atâta fervoare ce i-a animat şi ce le-a plăcut în timpul voluntariatului. A fost şi bucuria de a fi premiaţi. De fapt, pe toţi ne-a definit acest cuvânt de ordine: bucuria. A fost bucuria de a lucra împreună, bucuria de a contribui şi noi, cu efortul nostru, la rezultatul acesta, care s-a dovedit a fi mult mai spectaculos decât ne-am fi aşteptat, a fost bucuria unui parteneriat frumos şi roditor. Totul se leagă într-o fundă mare, căreia îi pun eticheta «bucurie». Vreau să continuăm aceste proiecte şi să fiţi convinşi de efortul sincer şi inimos pe care l-am depus în cadrul acestui proiect”, le-a spus voluntarilor Mihaela Pârvu, reprezentat ASIS, partener în proiect.

Voluntarii doresc să se continue această iniţiativă

Voluntarii sunt elevi de la Colegiile „Fraţii Buzeşti”, „Carol I”, „Elena Cuza” şi Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, precum şi studenţi de la Facultatea de Știinţe Sociale din cadrul Universităţii din Craiova. Toţi au fost pregătiţi dinainte de cformatori de specialitate, şi ei implicaţi în proiect, în domeniile Psihoterapie, Terapie prin joc şi Asistenţă Socială în spital. Cu ajutorul cunoştinţelor obţinute, voluntarii au mers apoi în saloane şi s-au jucat, câteva ore pe zi, cu copiii internaţi. Dăruirea lor a contat foarte mult, pentru că au reuşit să aducă multe zâmbete pe chipurile micilor pacienţi. A fost remarcată şi deschiderea deosebită a conducerii tuturor spitalelor în care voluntarii au ajuns.

„Eu vreau să devin medic şi m-a ajuns să am ocazia de a vorbi cu un pacient. Și a fost minunat să lucrezi cu copiii, am discutat şi cu părinţii lor. Mi-a plăcut totul şi vreau să continue acest proiect pentru că a fost foarte frumos”, a mărturisit, cu emoţie, voluntarul Luciana Fugaru, elevă la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”.

„La început nu am fost sigur în ce o să intru, îmi era puţin teamă pentru că, de această dată, trebuia să interacţionez cu copiii. Am descoperit că îmi place foarte mult să vin în mijlocul lor, să fiu un copil ca şi ei. Uitam de mediul gri al spitalului şi ne concentram numai pe joc. A fost minunat pentru mine şi vreau să continui să fac voluntariat”, a spus Radu Caşotă, elev la acelaşi colegiu craiovean, care a primit distincţia „Voluntarul anului” în cadrul Galei Voluntariatului.

„A fost o frumoasă surpriză pentru mine să constat că există mulţi elevi dornici să se implice în acţiuni de voluntariat. Principalul câştig este că generaţia care va urma, şi mă refer la elevi, este foarte implicată în acţiuni de voluntariat, iar acesta este un lucru extraordinar de bun”, le-a împărtăşit convingerile lui, Mihai Nemoiu, student şi voluntar implicat în proiect.

Proiectele frumoase vin şi în 2016

ACCES Oltenia şi partenerul său, ASIS, au gândit proiecte la fel de speciale şi pentru 2016. Andreea Niţă, profesor la Facultatea de Știinţe Sociale, a enumerat doar câteva dintre iniţiativele cu care îi vor provoca pe voluntari în acest an, printre care plantarea de copaci şi organizarea unui festival de teatru.

„Nu uităm nici vârstnicii, nici copiii instituţionalizaţi, nici pe cei abandonaţi. În aceeaşi măsură ne interesează să şi plantăm copăceii şi ştim că agenţia de mediu este dornică să îi vadă pe tinerii noştri voluntari, la început de primăvară, că sunt implicaţi în a reconstrui ceea ce s-a defrişat după 1989. Vom apela din nou la resursa inepuizabilă a liceelor şi vom găsi acolo talente în actul artistic şi vom încerca să construim un festival de teatru. În cel mai scurt timp revenim şi cu cea de-a doua ediţie a campaniei noastre «Pictăm pe chip speranţe», de data aceasta o ediţie destinată femeilor aflate în suferinţe oncologice, care, din păcate, au descoperit destul de târziu cancerul şi care au nevoie, în perioada lor de uşoară recuperare, de sprijinul psihoterapeutului”, a mai spus Andreea Niţă. Coordonatorii îşi propun şi ca proiecte deschise tinerilor să-i contamineze şi părinţii şi bunicii cu dorinţa de a face bine.