„Mica Unire”, sărbătorită de locuitorii comunei Valea Stanciului

0
123

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 157 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cu acest prilej, locuitorii comunei Valea Stanciului au pregătit un program special. Împreună cu elevii Şcolii profesionale Valea Stanciului, aceştia vor porni într-un marş pe străzile comunei. În jurul orei 9.00, cu toţii vor juca tradiţionala horă a Unirii, chiar în faţa Primăriei. Programul va fi completat de o serie de momente artistice organizate de profesorii şcolii. 24 ianuarie marchează unul dintre cele mai importante evenimente din istoria poporului nostru, reprezentând primul pas către înfăptuirea statului naţional unitar român.