S-au făcut praf cu „bulgăroaica”

0
304

Doi bărbaţi au ajuns la spital, unul în stare gravă şi celălalt cu răni uşoare, în urma unui accident de circulaţie petrecut luni după-amiază, în comuna Poiana Mare.

Conform poliţiştilor de la Rutieră, luni după-amiază, în jurul orei 14.00, Daniel Buzatu, de 32 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce conducea un autoturism Opel Vectra, înmatriculat în Bulgaria, pe DN 55 A, prin localitate, din cauza vitezei de deplasare a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit două capete de pod, apoi gardul împrejmuitor al unui imobil şi s-a oprit într-un stâlp de susţinere a reţelei electrice, pe care l-a scos din pământ. În urma impactului maşina s-a făcut praf, iar conducătorul auto s-a ales cu leziuni grave, astfel că a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut cu plagă contuză, traumatism articulaţie coxo-femurală stânga şi fractură col femural. În plus, în accident a fost rănit uşor şi Nicuşor Dinu, de 21 de ani, tot din Poiana Mare, pasager în autoturism. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au demarat verificările, pe numele conducătorului auto fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.