Rose şi McBreen au marcat pentru „Mariners”

0
137

Foştii jucători ai Universităţii Craiova, Joshua Rose şi Daniel McBreen, au marcat câte un gol  pentru formaţia lor, Central Coast Mariners, care a învins cu 3-2 pe Adelaide United într-un meci din A-League, campionatul de fotbal al Australiei. Atacantul McBreen (34 de ani) a deschis scorul în minutul 15, iar Joshua Rose, folosit fundaş stânga şi avansat mijlocaş în partea secundă, a marcat golul de 3-2 în minutul 78. După 18 etape, Central Coast Mariners conduce detaşat în „A League” cu 40 de puncte, la 11 puncte de Brisbane Roar.