Prof. univ. dr. Bianca Predescu: “Avem nevoie de o reformă profundă a întregii organizări a societăţii româneşti”

0
138

Bianca Predescu

Într-o analiză atentă a evoluţiei societăţii româneşti din ultimii 22 de ani, prof. univ. dr. Bianca Predescu consideră că actualele manifestări de stradă survin şi ca o reacţie la lipsa de valori din toate domeniile cu care se confruntă România. Criza liderilor a fost substituită cu grija pentru adunarea voturilor, inventându-se strategiile politice. Mai apoi, s-a ajuns şi la derapajele legislative. Grav este că “societatea actuală nu va înceta să evolueze în sensul pe care îl vedem acum şi până când acumulările de forţe pentru o schimbare reală nu devin mai mari, trăim doar cu speranţa”.

La 22 ani de la Revoluţie, practic tot atâta timp de democraţie, ce sens credeţi că au protestele de astăzi ale românilor?

– Speranţele, idelurile care ne-au animat pe cei mai mulţi dintre români, la 22 Decembrie 1989, au rămas, într-o măsură semnificativă, o amintire. După Revoluţie, cei care eram de bună-credinţă, ne-am dorit o societate mai bună pentru toţi românii. Numai că o altă parte au înţeles – din păcate, destul de repede – că această situaţie poate fi uşor speculată şi au urmărit, cu asiduitate, doar binele personal. După 20 de ani, ne dăm seama că mulţi au speculat oricare dintre dispoziţiile legale şi au urmărit deturnarea lor. În timp, am ajuns să ne împărţim în două mari categorii: unii care au obsevat că înşelând, minţind te poţi urca pe un soclu de unde să decizi; iar alţii care au rămas cu credinţa (deşartă?) a binelui comun. În vara anului trecut, credeam că un echilibru fragil este, totuşi, între aceste două categorii de oameni. Dar, azi, ne punem întrebarea dacă nu cumva cei din prima categorie enunţată au devenit majoritari.

Se vorbeşte tot mai des despre o criză a valorilor …

– Un om politic străin spunea că România este astăzi expresia unei crize profunde a valorilor. Cred că, cu toţii, trăim acest fenomen, dar unii nu au puterea nici să-l constate, şi cu atât mai mult să-l recunoască.

Cum s-a ajuns aici?

– După 1990, în câţiva ani, procesul substituii valorii de non-valoare a început să se închege. Aşa-zisele facutăţi de tot felul au apărut peste tot şi au dat un produs mediocru, de foarte slabă calitate, dar care, prin puterea diplomei a creat aparenţa de specialist într-un domeniu. Asta a făcut ca, încet-încet, aceştia  (preponderenţi şi  solidari) să ocupe funcţii, să fie „profesionişti”. Apoi, am căzut în cercul vicios al nevoii de fonduri pentru susţinerea învăţământului. Asta face ca, din păcate astăzi, facultăţile bune, la 200-300 de absolvenţi, să nu poată să scoată mai mult de max.10 oameni pe an care să aibă capacitatea să intre într-o competiţie reală a valorilor în Europa. Însăşi ideea de competenţă a fost dărâmată căci, concursurilor corecte s-au substituit uşor lor cele aranjate. Astăzi suntem obligaţi să găsim soluţii pentru a organiza concursuri corecte şi, în aceste împrejurări, ne dăm seama cât de departe a mers mintea oamenilor pentru “a le fenta” pe oricare dintre ele. Asta înseamnă, de fapt, că o atitudine imorală şi-a făcut loc şi e prezentă oricând şi oriunde pe lângă cea morală. Şi, din păcate, uneori este cu un pas înaintea ei. Societatea contemporană trăieşte, din păcate, o criză profundă şi ea este, în primul rând, una a valorilor şi priveşte orice domeniu dat.

Acesta să fie atunci motivul pentru care, îndeosebi tinerii, caută să-şi găsească împlinirea profesională în alte ţări?

– Lupta care se dă este aceea de a ne salva ca popoare, ca oameni, ca şi colectivităţi din care facem parte. Unele şi-au găsit soluţii şi tot încearcă să le extindă la nivelul întregii societăţi. Pentru altele, este mai greu. Asta şi face ca să constatăm, zi de zi, că românii de valoare, indiferent de vârstă şi de mediul social şi profesional din care provin, să-şi găsească aprecierea, recunoaşterea în alte state, şi nu acasă.

Putem vorbi de o criză a liderilor la nivel mondial?

– După război, un proces evident a început să-şi facă locul, şi anume al dispariţiei liderilor. După război, adevăraţii lideri au condus popoarele şi le-au dus pe drumul cel bun, după cum înţelegem astăzi când vedem efectele acţiunii lor. Dar nici Franţa de azi nu mai este cea a lui Charles de Gaulle, iar figuri emblematice, precum Fidel Castro, au dispărut în mod clar din lume. Atunci era ales, de către toţi, cel mai bun, cel mai capabil să lupte pentru poporul său şi să-l ducă mai departe. Pentru că oamenii aceştia erau „periculoşi”, în timp “au murit puţin câte puţin”. În aceste condiţii, nu am mai avut lideri naturali şi politicul a început să se gândească cum să obţină voturile.

Şi a trebuit să inventăm ceva, să substituim lipsa unui lider …

– Da. În 1990, respectiv 1992, nu ne-am pus astfel de probleme şi, din această perspectivă, atunci votul era rezultatul simţămintelor fiecăruia. După aceea, am aflat, din Europa sau de peste Ocean, că mai importante sunt strategiile de a obţine voturi decât să ne găsim lideri adevăraţi sau să-i formăm. De fapt, astăzi trăim într-o situaţie nepermisă moral de a ne preocupa doar cum să înlăturăm fraudarea votului, cum să facem votul “curat”. Pentru că evoluţia a fost cea pe care am spus-o înainte, am ajuns ca, în ultimii ani, să avem modificări importante în privinţa legii ce guvernează alegerile şi ele au fost într-un sens negativ, şi nu pozitiv.

Dar  votul nostru uninominal nu a fost bun?

– De principiu, când mandatul de parlamentar vine ca urmare a unui vot organizat pe colegii, fiind uninominal, el este revocabil. Există o astfel de reglementare, în alte ţări. La noi, deşi era absolut necesară această prevedere, ea nu a fost trecută în lege. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, încă de la primele luni de exercitare a mandatului, în momentul în care un senator, un deputat sau un ministru ce are şi calitatea de membru al Prlamentului nu ar fi respectat angajamentul politic cu care s-a pezentat în alegeri şi pentru care alegătorii i-au dat votul, aceştia erau îndreptăţiţi să solicite revocarea mandatului său, problemă ce se rezolvă, din nou, prin vot. Pe de altă parte, nu este posibil ca, prin numărul de voturi obţinute, să fi avut poziţia a treia pe un colegiu şi, cu toate acestea, să fi fost desemnat ca cel care a ieşit senator sau deputat pe acel colegiu. Ambele aspecte ţin de legitimitatea mandatului şi fac ca o gândire, profund viciată şi nefondată, să ducă la derapajele pe care oamenii le constată.

Dar cum se pot preveni derapajele de acest gen?

– Votul este direct şi el exclude atât turismul electoral, cât şi corespondenţa, căci nu este un simplu gând pe care mi-l pot exprima oricând, ci un act de putere, din partea mea, ca cetăţean, pe care trebuie să-l exercit, cu reprezentarea efectelor pe care le produc. Şi, pentru ca, în mintea oamenilor să fie clar despre ce fel de vot este vorba şi pentru ce anume îşi dau votul, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis, deja, mai demult, că alegerile pentru diferite structuri trebuie să aibă loc la date diferite. Curtea se referea la alegerile europene ce nu pot fi organizate simultan cu cele generale şi locale dintr-un stat membru pentru că omul se duce la vot cu anumite gânduri şi nu i se pot amesteca opţiunile sale pentru alegerile europene cu cele pe care le-ar avea în cazul alegerilor locale sau naţionale, întrucât, pentru fiecare dintre ele, platformele politice şi ofertele electorale sunt diferite.

Însă la noi cât de mult se mai face această disctincţie?

– În 2004, după alegerile generale, am spus că o confuzie profundă a început să-şi facă locul în discursurile politice (dar a fost reţinut ca ceva nesemnificativ) : nu te poţi prezenta pentru alegeri parlamentare în care eşti obligat să arăţi cum vei gândi organizarea vieţii sociale, astfel încât oamenilor să le fie mai bine, doar cu mesaj de tip executiv: “să aducem cât mai mulţi bani, aici, la noi”. Din păcate, se observă că de atunci a început să nu se mai facă o distincţie între decizional şi executiv şi goana după bani să devină dominantă.

Cât mai este de importantă astăzi funcţia de ministru?

Evoluând astfel lucrurile, a fi ministru a ajuns astăzi nu ceva comun, la îndemâna oricui, ci chiar mai puţin decât atât, căci şi dacă nu ai terminat liceul, şi dacă ai făcut o facultate fără să ştii ce s-a predat acolo, poţi ajunge într-o astfel de funcţie, care era nobilă şi redutabilă în istoria României şi a oricărui popor. Ce mai are astfel în comun Nicolae Titulescu cu un ministru care nu ştie nici care sunt statele membre ale Uniunii Europene şi care dintre acestea sunt republici şi monarhii. Dacă, până în urmă cu ceva ani, un student care nu ştia aceste lucruri la Dreptul Comunitar lua nota 4, văzând realitatea politică şi socială, am ajuns la concluzia că acest copil nevinovat poate să primească, totuşi, nota 5 pentru o astfel de greşeală. De aici vedem cât de profundă este criza sistemului de valori în care nu mai poţi da exemplu de modele demne de urmat dintre oameni cunoscuţi în societate, ci doar din rândul celor necunoscuţi, care sunt anonimii ce au ajuns să devină un exemplu real pentru cel care trăieşte cu speranţa că lucrurile se vor îndrepta. Cred că acum avem nevoie de o reformă profundă a întregii organizări a societăţii româneşti, dar nu văd cum se va putea face, căci au rămas prea puţini cei care vor cu adevărat acest lucru. Un reputat istoric îmi spunea că, până nu îşi consumă toate soluţiile, societatea actuală nu va înceta să evolueze în sensul pe care îl vedem şi până când acumulările de forţe pentru o schimbare nu devin mai mari, trăim doar cu speranţa.

Interviu realizat de LAURA MOŢÎRLICHE şi MARGA BULUGEAN