Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a realizat şi a supus dezbaterii publice proiectul legislativ standard tehnic privind funcţionarea sistemului informatic pentru prevenirea absenteismului şi a abandonului şcolar. Potrivit noul act normativ, vor fi făcute publice şi transmise către părinţi atât absenţele elevilor, cât şi cele ale cadrelor didactice. Iniţiatorii proiectului consideră că în acest mod va deveni posibilă atingerea unuia dintre obiectivele naţionale asumate de România: reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii de 14,8% în 2013 şi 13,8% în 2015.
Datele cu prezenţa dar şi cu rezultatele înregistrate de fiecare elev vor fi încărcate zilnic de către un operator desemnat de fiecare unitate şcolară. Ele vor fi transmise însă săptămânal şi către Ministerul Educaţiei. Înregistrarea informatică va conţine câmpuri pentru identificarea elevului, profesorului, unităţii de învăţământ, a clasei, şi a disciplinelor de studiu. În rubrica „valoare” vor fi trecute notele şi calificativele scrise prescurtat (de exemplu: N8 va însemna nota 8, CF – calificativul bine). Absenţele vor fi trecut cu litera A, iar în cazul în care vor fi motivate se va trece şi „M”. Pentru profesori absenţele nu vor fi motivate.
Proiectul a pornit de la faptul că unele unităţi de învăţământ, pentru a putea asigura un nivel de participare satisfăcător la actul educaţional, au introdus, în mod independent, o serie de instrumente pentru monitorizarea şi controlul prezenţei şi activităţii elevilor la clasă. Şi au obţinut o îmbunătăţire a actului educaţional. Prin urmare, dezvoltarea în continuare a unor astfel de instrumente ar conduce la creşterea gradului de eterogenitate la nivel de sistem de învăţământ preuniversitar.
Scopul: identificarea rapidă a cauzelor absenteismului
Potrivit actului normativ, procesul de monitorizare şi control are scopul imediat de a furniza informaţii detaliate asupra nivelului de participare la educaţie şi a rezultatelor şcolare ale elevilor, dar, în acelaşi timp, de a furniza factorilor decizionali informaţiile necesare pentru stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a calităţii procesului educaţional. Colectarea datelor referitoare la absenţe şi transmiterea lor, în scurt timp, către părinţi, va contribui la identificarea cauzelor absenteismului şi la găsirea unor soluţii pentru prevenirea unui posibil abandon şcolar. Totodată, datele referitoare la notele elevului vor oferi un reper cadrelor didactice, decidenţilor din domeniul educaţiei pentru optimizarea învăţării, pentru adaptarea curriculumului, centrat pe formarea şi dezvoltarea competenţelor elevilor, la nevoile specifice fiecăruia.
Sistemul informatic care va implementa standardele descrise are drept scop creşterea nivelului de responsabilizare a factorilor implicaţi în sistemul de învăţământ, în condiţiile unui cadru social cu o dinamică deosebită, generată de impactul aderării la standardele europene.