Polonezii au făcut show în Polivalentă, pe parchet şi în tribune

0
462

Ultimul eveniment sportiv al anului în Craiova a fost partida de volei masculin din optimile Cupei CEV dintre SCMU Craiova şi formaţia poloneză Aluron Warta Zawiercie. În prima manşă, leşii, care sunt consideraţi principali favoriţi la câştigarea trofeului, s-au impus cu 3-0, în puţin mai mult de o oră de joc. Returul nu se anunţa mai uşor pentru deţinătoarea Cupei României, formaţia antrenată de Dan Pascu, antrenorul care spunea că şi răpirea unui set “ar fi un lucru excelent”. Craiovenii nu şi-au îndeplinit obiectivul, părăsind competiţia după un nou eşec, scor 0-3, pe seturi: 23-25, 16-25, 19-25, în 78 de minute de joc. Numai în primul set le-au pus probleme craiovenii puternicilor adversari, până la 23-23, când polonezii s-au desprins decisiv. Au jucat pentru SCMU Craiova: Paez, Jimenez, Cuk, Stohr, Călin, Hernandez, Diaconescu – libero, Krstic, Tarţa, Capotă, Cosma – libero.

Nu numai pe teren au dominat polonezii, ci şi în tribune. Dacă fanii craioveni nu s-au înghesuit deloc să vadă un meci de cupă europeană, în ciuda repetatelor invitaţii venite din partea clubului, în schimb au fost prezenţi circa 300 de polonezi. Unii dintre ei au venit chiar din sudul Poloniei, de la Zawiercie şi Sosnowiec (acolo unde joacă meciurile europene formaţia Warta), dar şi un contingent de militari din Brigada NATO de la Craiova. Înainte de startul jocului, cele două echipe au oferit spre licitaţie câte un tricou de joc, iar banii vor fi donaţi unui soldat polonez diagnosticat cu o boală gravă. Tricourile au fost oferite Comandantului Contigentului Militar Polonez aflat în Craiova.

Meciul a fost arbitrat de ucraineanul Vitaly Parshyn şi de unguroaica Agnes Batkai-Katona.

După eliminarea din CEV Cup, antrenorul Craiovei, Dan Pascu, a declarat: “Aţi văzut ce înseamnă o echipă adevărată, de mare valoare, cu jucători de talie mondială, pe care toată luma o vede favorită la câştigarea trofeului. Trebuie să apreciez că am jucat foarte bine în primul set, care s-a rupt la 23-23, la o preluare a noastră şi un serviciu foarte bun al lor. La fel am păţit şi în Polonia, unde nu am văzut o echipă care să servească mai bine, mai diversificat, mai puternic. S-a nimerit să jucăm cu o echipă foarte bună, e o experienţă pentru jucătorii noştri, în setul 3 i-am băgat şi pe cei mai tineri, rezervele, ca să simtă ce înseamnă să joci cu o echipă puternică. Aţi văzut şi atmosfera fantastică făcută de suporterii lor, ar putea fi un exemplu şi pentru fanii noştri”.

Antrenorul polonezilor, Michal Winiarski, a adăugat: “Am controlat cele două meciuri. Nu mi-a plăcut cum am jucat la Craiova în primul set, dar apoi am jucat voleiul nostru obişnuit. A fost frumos să jucăm aici într-o atmosferă frumoasă creată de fanii noştri care au venit la Craiova şi de militarii polonezi. Visăm la câştigarea trofeului, dar şi alte echipe se gândesc la asta, noi trebuie să luăm fiecare meci în parte. Liga noastră este puternică şi trebuie să uităm de acest meci. După această victorie, Crăciunul va fi mai linişitit şi jucătorii se pot recupera pentru meciurile următoare”. În turul următor, Warta Aluron Zawiercie se va duela cu echipa italiană Allianz Milano.