Comisia Europeană a convocat o masă rotundă la nivel înalt în domeniul industrial pentru a sprijini activitatea în cadrul Platformei energetice a UE în direcția achiziționării în comun a gazelor, care este programată să înceapă în 2023.
Reuniunea de astăzi, 20 decembrie, survine după adoptarea, ieri, de către miniștrii energiei din UE, a propunerii de Regulament al Comisiei privind consolidarea solidarității prin intermediul unei mai bune coordonări a achizițiilor de gaze, a schimburilor transfrontaliere de gaze și a unor valori de referință fiabile în materie de prețuri. Respectivul regulament oferă temeiul juridic pentru agregarea cererii de gaze din UE, achiziționarea în comun a gazelor și utilizarea mai eficientă a infrastructurii, inclusiv a terminalelor GNL din UE.
Reuniunea a fost deschisă de președinta Ursula von der Leyen și prezidată de vicepreședintele Maroš Šefčovič și la ea au participat reprezentanți la nivel înalt ai 33 de companii din statele membre ale UE și ai părților contractante la Comunitatea Energiei. Reuniunea s-a axat pe necesitatea unei implicări reale a industriei gazelor din UE, atât a operatorilor mai mari, cât și a operatorilor mai mici de pe piață, în cadrul platformei. Obiectivul Platformei este de a contribui la coordonarea achizițiilor de gaze, utilizând în același timp puterea de negociere și politică a UE pentru a asigura aprovizionarea cu energie de la parteneri de încredere la prețuri sustenabile pentru cetățenii și întreprinderile din UE. În ianuarie, Comisia va convoca prima reuniune oficială a Comitetului director, alcătuit din state membre ale UE, pentru a contribui, atât la coordonarea procesului de agregare a cererii, cât și la coordonarea achizițiilor în comun.
Citiți mai departe pe : https://romania.representation.ec.europa.eu/news/platforma-energetica-ue-se-inregistreaza-progrese-ceea-ce-priveste-achizitionarea-comun-de-gaze-2022-12-20_ro