Inspectoratul Școlar Județean Dolj, în calitate de beneficiar, a semnat contractele pentru implementarea a două proiecte în cadrul apelului POCU, unul la nivel european, “Măsuri de educație de tip a doua șansă”. Proiectele sunt implementate în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Dolj. Activitățile vor fi derulate în minimum 20 de unități de învățământ preuniversitar din județul Dolj.
Un nou proiect , din fonduri europene nerambursabile, are, ca benefeciar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Dolj. „Bugetul este de 19.041.295,69 lei, din care ISJ Dolj gestionează 18.706.396,37 lei. Proiectele și activitățile prevăzute sunt destinate unui grup țintă format din 1.200 de tineri și adulți din județul Dolj care au abandonat școala și nu au finalizat învățământul obligatoriu; 1.040 de persoane din județul Dolj ce aparțin categoriei Personal didactic/ personal de sprijin care beneficiaza de programe de formare/ schimb de bune practici (personal didactic din învăţământul preuniversitar, personal de sprijin şi auxiliar din şcoli şi echipe manageriale la nivelul fiecărei unități școlare)”, a precizat prof. Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean.
Un program cu multe obiective
Este un program amplu, care are mai multe obiective de atins. „Îmbunătăţirea competenţelor personalului didactic din învatamântul preuniversitar, ale personalului de sprijin şi ale personalului didactic auxiliar, în scopul promovarii unor servicii educaţionale de calitate, orientate pe nevoile elevilor şi elaborării de planuri de dezvoltare educaţionala generale şi specifice readucerii şi menţinerii în sistemul de educaţie şi formare a tinerilor şi adulţilor care nu şi-au finalizat educaţia obligatorie, prin furnizarea a trei programe de formare continuă, specifice programelor de tip „A doua şansă”, avizate/ acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale persoanelor din învatamântul preuniversitar din judeţul Dolj, este unul dintre obiective”, a mai spus Monica Leontina Sună. Mai sunt şi alte ţinte de atins, pe care le enumerăm: prezentarea facilităţilor, a măsurilor complementare şii a beneficiilor reîntoarcerii în sistemul de educaţie şi formare în cadrul programului „A doua şansă” pentru învatamântul secundar inferior şi la stagiile de pregatire practică, cu durata de 720 de ore, oferite tinerilor şi adulţilor din Dolj, care au părăsit prematur şcoala, prin organizarea unei campanii de promovare la nivelul judeţului Dolj; Dobândirea competenţelor teoretice şi profesionale de bază şi generale, necesare incluziunii sociale şi pe piaţa muncii, prin reintegrarea în sistemul de educatie, în vederea finalizării învatamântului obligatoriu, în cadrul programului „A doua şansă” pentru învatamânt secundar inferior, orientat pe nevoile elevilor, furnizat prin intermediul proiectului, şi acompaniat de măsuri de sprijin, cu scopul de a facilita accesul la program; creşterea şanselor de integrare pe piaţa muncii pentru 120 de tineri şi adulţi , care au finalizat programul „A doua şansă”, prin participarea la stagii de pregătire practică, cu durata de 720 de ore, furnizate prin intermediul proiectului, în scopul obţinerii unui certificat de calificare profesională de nivel 3; conştientizarea şi motivarea tinerilor şi adulţilor cărora li se adresează proiectele cu privire la beneficiile oferite de înscrierea, frecventarea şi finalizarea programului „A doua şansă” pentru învăţământul secundar inferior şi a stagiilor de pregatire practică cu durata de 720 de ore, prin furnizarea de servicii de consiliere şi orientare a carierei, pe tot parcursul vieţii, pe întreaga durată a programelor de educaţie şi formare profesională, furnizate prin intermediul proiectului.
Acasă Ultima oră Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, beneficiar al unui proiect european, în parteneriat cu...