Succes după succes pentru Adrian Mititelu! După ce acum câteva zile Curtea de Apel Bucureşti a dat motivarea conform căreia Comitetul executiv din vara lui 2011 a fost ilegal, atunci când Craiova a fost dezafiliată, joi a venit rândul unei alte decizii a instanţei!
Datoria de 7 milioane de euro a lui Adrian Mititelu către Victor Piţurcă a fost ştearsă! Selecţionerul solicitase respectiva sumă după ce a fost demis de la cârma Ştiinţei, având ca argument o clauză din contractul de muncă.
Motivarea Curţii de Apel Bucureşti în privinţa speţei a fost că „litigiile ce decurg din contracte individuale de muncă nu sunt de compenţa comisiilor din cadrul FRF”.
Şeful Universităţii Craiova susţine că noua decizie dată în favoarea sa îi îngroapă şi mai mult pe Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi Victor Piţurcă, pentru că astfel s-a demonstrat o nouă ilegalitate comisă de aceştia.
„Există un rechizitoriu în faţa căruia cei de la FRF şi Victor Piţurcă nu au nici o apărare. Decizia de astăzi (n.r. joi) este executorie, înseamnă că toate litigiile de muncă judecate de FRF şi LPF sunt nule. Au activat şi au suspendat fraudulos. Sunt adevărate infracţiuni, pentru că practic au constituit o justiţie paralelă. Piţurcă credea că, dacă ia aceşti 7 milioane de euro de la mine, atunci poate deveni acţionar majoritar la club. Unii dintre jucători s-au dat la o parte în anumite meciuri ca să se aleagă praful de Craiova. Este vorba de 3-4 nume importante, fotbalişti cu greutate, dar mai multe detalii voi da peste o lună, când sper că le voi aduna pe toate”, a spus Mititelu la Digi Sport.