S-a stins din viaţă la vâsta de 96 de ani politicianul, jurnalistul, prozatorul, memorialistul Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei Nicolae Ceauşescu, martor al luptei pentru suveranitatea României pe plan internaţional, implicat activ în politica externă a regimului. Personalitate politică extrem de complexă, controversată, om de ideologie, Dumitru Popescu a lucrat la Contemporanul, Scânteia Tineretului, Scânteia, rector la Academia „Ştefan Gheorghiu”. A scris multe cărţi, a avut relaţii bune şi mai puţin bune cu lumea din cultură, şi a presimţit –fără a putea întreprinde ceva- sfârşitul regimului comunist. Printre cărţile sale de referinţă pot fi reamintite „Biletul la control”, „Ieşirea din labirint” (cărţi de eseuri), romanul „Pumnul şi palma”, „Muzeul de ceară”, „Un om în Agora”, „Am fost şi eu cioplitor de himere”, „Cronos autodevorându-se”, „Elefantul de porţelan”. Numele de „Dumnezeu” povesteşte undeva în „Cronos autodevorându-se” (5 volume) i se datorează de la o întâmplare hazlie: în condica de prezenţă de la „Scânteia Tineretului”, i s-a scris numele prescurtat: P.D. Nu se regăsea, într-o dimineaţă, când trebuie să-şi semneze prezenţa. Un coleg i-a atras atenţia că el este P.D., şi de acolo a fost botezat „Popescu Dumnezeu”.
