Tricolorii nu numai că s-au calificat la Europeanul din Germania, de anul viitor, dar au şi câştigat grupa preliminară, neînvinşi, reuşind să-şi adjudece într-o manieră entuziasmantă ultimele meciuri, cel din urmă, decisiv pentru primul loc şi pentru plasarea în urna a doua la tragerea la sorţi, contra favoritei, Elveţia. Supus permanent tirului criticilor, din toate direcţiile, inclusiv din această pagină, Edi Iordănescu a eliminat elementele nocive din lot şi a reuşit să închege un grup dispus să lupte, care a căpătat încredere pe parcurs, o dată cu rezultatele pozitive, şi a obţinut maximum. Norocul de la tragerea la sorţi şi de pe parcursul acestui an a fost speculat, valorificat de tricolori, care porneau cu şansa a patra la calificare, dar au reuşit să termine primii. Nu este vina acestei generaţii că nu are mare calitate, dimpotrivă, cu atât mai merituoasă este această calificare, care probabil nu ar fi fost reuşită într-o grupă mai dificilă. Dar şi în acest context, să nu uităm că Elveţia, Kosovo şi Israel sunt superioare României la fotbal. Nu neapărat în ierarhia FIFA (mai puţin relevantă, în afara Top10), dar ca şi cotă individuală a jucătorilor, precum şi prin prezenţele echipelor de club la zi în cupele eurpene.
Rezultatele tricolorilor nu pot fi contestate şi nici măcar jocul mai puţin convingător în multe momente nu mai contează când tragem linie după această campanie. Importantă este prezenţa României la turneul final, al şaselea din istorie pentru naţională. Nu este Euro de 8 echipe, precum primul la care am ajuns, în ’84, cu unul cu 24 de participante, dar nici nu mai beneficiem valorile de altădată. Contra unor jucători cu multe participări în Champions League, precum Akanji, Shaqiri, Okafor, Xhaka sau Rodriguez, România, care nu are niciun jucător în cupele europene, nici măcar în Conference League, a câştigat în stilul în care s-a impus în această campanie: cu mobilizare exemplară şi cu noroc. Faza golului marcat de Alibec a fost superbă şi a adus extaz în tribunele arhipline de pe Arena Naţională şi un bonus de optimism pentru milioane de români. Nu avem o generaţie de excepţie, dar avem o naţională care luptă pentru culori şi asta e cel mai important. O echipă al cărei schelet provine din academia lui Hagi, condimentată cu câţiva jucători crescuţi “afară” (Raţiu, Drăguşin, M. Marin, Puşcaş), şi cu elemente evidenţiate la Craiova (Bancu-Screciu) şi Botoşani (Moruţan-Burcă). Nepotrivite sunt şi pronosticurile conform cărora vom dezamăgi crunt la turneul final. Să nu uităm că “generaţia de aur” nu a luat niciun punct în 1996 şi că în toate cele 5 participări la Euro am adunat abia două victorii şi o singură evadare din grupe, la turneul din 2000. Important este că vom fi în Germania şi în primul rând trebuie să ne bucurăm de această prezenţă, să o transformăm într-o sărbătoare. Orice rezultat pozitiv la vară va fi un bonus. Mai important este ca această calificare să reprezinte un punct de plecare, să se construiască de la acest rezultat.
România – Elveţia 1-0
A marcat: Alibec 50.
ROMÂNIA: H. Moldovan – Raţiu, R. Drăguşin, A. Burcă, Bancu – Cicâldău (R. Marin 64), M. Marin, N. Stanciu (Olaru 82) – Moruţan (I. Hagi 64), Alibec (G. Puşcaş 82), Fl. Coman (Drăguş 72). Antrenor: Edward Iordănescu
ELVEŢIA: Mvogo – U. Garcia (Ugrinic 62), Akanji, Elvedi, R. Rodriguez – Aebischer (Freuler 84), Xhaka, Ndoye – Shaqiri (Steffen 62), Okafor (Amdouni 62), R. Vargas (Zeqiri 81). Antrenor: Murat Yakin
