“Autostrada de Drept” trece prin Craiova

0
1003

În perioada 18 – 24 noiembrie, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova organizează, împreună cu Asociaţia Studenţilor în Drept din Universitatea din Craiova – ASDUC, evenimentul academic “Autostrada de Drept”, aflată la cea de-a XII-a ediţie. Proiectul este dedicat studenţilor de la facultăţile de drept din ţară , la care se adaugă invitaţi speciali. “Autostrada ” găzduieşte 12 studenţi ai facultăţilor de drept din Bucureşti, Cluj, Iaşi, bineînţeles Craiova, şi din Chişinău. Festivitatea de deschidere a fost prezidată de prof.univ.dr.  Sevastian Cercel, decan al Facultăţii de Drept. Participanţii s-au arătat încântaţi de cele ce au găsit la Craiova, unul dintre ei,  Eusebiu Lupu, din Cluj, menţionând că “am fost copleţit de ceea ce am găsit la Craiova şi va fi o experienţă marcantă pentru mine”. La rândul său, Adina Niţă, preşedinte al ASDUC , a precizat: “Proiectul ne ajută să creăm un grup omogen, pe parcursul acestei săptămâni, în care ne putem împărtăş, reciproc, idei. Programul are două sfere – una academică, prin participarea la discuţii, dar şi una socială, prin comunicare”.