Preparate tradiționale din bucătăria oltenească, gustoase, sățioase și nu prea greu de făcut, au fost puse dinaintea pofticioșilor, ieri, de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Dolj. Sărmăluțe-n foi de varză, ardei copt sau umplut, fasole bătută, tocăniță de scoici, mămăligă friptă pe plită, murături țărănești, pâine în țest, plăcintă cu dovleac și multe alte delicii de post, ba chiar și saramură de pește și hamsii afumate (căci ieri s-a primit dezlegare!), de lângă care n-au lipsit țuica și vinul, au reamintit că oltencele știu cum să-i adune la masă mai cu seamă pe oaspeți.
Totul s-a petrecut după scenariul proiectului „Dolju-n bucate”, ediție-pilot, și a avut drept cadru o expoziție de fotografie, cu secvențe din bucătăria tradițională surprinse în Dăbulenii Doljului. „Ăsta este obiceiul de la Dăbuleni, să facem, așa, o saramură țărănească, să mâncăm cu alaua, cum zicem noi pe-aici – nu cu linia, nu cu strada – și ne face o deosebită plăcere să ne întâlnim, și cu tineretul, și cu părinții, ca să ne aducem aminte și să trăim momentele plăcute ale vieții”, mărturisea una dintre gospodine într-un scurt film realizat de reprezentanții CJCPCT Dolj chiar la vatra de foc.
„Acest proiect se vrea o întâlnire a lumii rurale cu cea urbană. Am dorit să arătăm că și noi, oltenii, avem bucatele noastre aparte, că bucătăria oltenească nu e săracă deloc. Avem foarte multe feluri de mâncare specifice regiunii, chiar Doljului, cum sunt pâine-n foi sau pâine mințită. Și e păcat să nu le arătăm și altora și să nu-i invităm să le guste”, a declarat, ieri, în deschiderea evenimentului, Amelia Etegan, managerul CJCPCT Dolj, care le-a avut alături pe două dintre femeile ce știu secretele bucătăriei oltenești – Mariana Stănică și Maria Mihăilică.
Pe lângă deliciile de post și expoziția de fotografie, prezentată pe simezele Galeriei „Cromatic”, participanții au putut admira și o machetă de casă de la ţară, realizată de studente ale Facultăţii de Litere din Craiova, aflate în practică la CJCPCT Dolj, împreună cu muzeograful Lila Gima, de la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei. Proiectul „Dolju-n bucate” va continua cu ediții dedicate altor localități rurale și altor sărbători tradiționale de peste an.