Dirijorul chinez Jin Wang, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii „Oltenia”

0
525


A susţinut peste 600 de concerte la pupitrul unor cunoscute orchestre europene, iar astă-seară se va afla în fața Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. Este vorba despre unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii contemporane, Jin Wang (China), care urcă pe scena celei de-a 40-a ediții a Festivalului Internațional „Craiova Muzicală” într-un concert extraordinar, anunțat ora 19.00.

Născut la Beijing, Jin Wang a studiat la Conservatorul Central din oraşul natal, iar apoi la Academia de Muzică din Viena cu maeştrii Karl Osterreicher şi Leopold Hager. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de Zubin Mehta şi a studiat în particular cu Leonard Bernstein. Între anii 2006-2008 a deţinut funcţia de director general muzical al Filarmonicii şi Operei din Würzburg. Pe lângă două lucrări de Serghei Rahmaninov – Concertul nr. 1 în Fa diez minor pentru pian şi orchestră, op. 1, și Simfonia I în Re minor, op. 13 –, astă-seară va fi interpretată, în primă audiție la Craiova, și o creație a muzicianului Jin Wang: Suita „Impresii din Tibet” pentru soprană, bas, cor bărbătesc şi orchestră.

Solista serii este pianista Mădălina Pașol – din octombrie 2010 doctorand şi cadru didactic al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Activitatea sa artistică a fost recompensată prin acordarea a numeroase premii, burse, diplome la concursuri naţionale şi internaţionale. Din anul 2013 este directorul Institutului Internaţional de Arte, urmărind ca scopuri principale promovarea artiştilor români şi a valorilor culturale naţionale, precum şi facilitarea mobilităţii valorilor culturale pe planul cooperării româno-germane.