O campanie electorală până acum ternă

Dacă n-ar fi existat momentul Bruxelles, cu summitul său de referinţă, în discuţie fiind bugetul UE pe 2014-2020, prilej de confruntare între liderii USL şi preşedintele Traian Băsescu, campania electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie a.c. putea fi considerată suspect de cuminte, suspect de ternă. Fiecare candidat în parte, dar şi fiecare formaţiune înscrisă în competiţie, îşi face propriul joc strategic, evitând, pe cât posibil, orice confruntare directă. Inclusiv adversitatea USL-ARD se exprimă prin declaraţii vagi, precumpănitoare celor la baionetă, cum s-au dus la precedentele scrutine, încât suntem tentaţi să credem că ne aflăm în faţa unui non-combat, de comun acceptat. Motivul ar putea deriva în primul rând din sondajele de opinie, care poziţionează USL pe primul loc şi la distanţă ARD, aceasta foarte aproape de PP-DD. Acesta este contextul. Candidaţii USL nu doresc să gafeze prin intempestive atacuri, iar cei ai ARD au în dezbateri discursuri lipsite de coerenţă şi vlagă. Găselniţa electorală numită „România dreaptă” şi noul brand, nu doar neinspirate, dar, vorba unui politician, acum candidat la parlamentare, dau anapoda. Comunicatorii ARD purtători de cuvânt, indiferent de nume, se arată lipsiţi inclusiv de calmul necesar pentru a explica o guvernare cu toate dificultăţile şi neajunsurile ei, încât mai mult enervează când au ceva de spus, iar fumigenele că guvernarea Ponta ne izolează în UE, sau altele identice, precum derapajele de la statul de drept, concept atât de drag de la o vreme, de parcă asta e grija lui Merkel, Monti sau Hollande, în aceste momente, nu denotă decât o corvoadă lipsită de orice efect benefic. După mai multe zile de tăcere, Adriean Videanu, luându-şi inima în dinţi, a ieşit să declare nu ştiu ce despre guvernarea Ponta, pentru ca, de prin Moldova, tocmai de la Roman, să dea un semn de viaţă şi Elena Udrea, plecată în surghiun. După ce a livrat amintirea pioasă cu lăutăria din tinereţe, prilej de reală băşcălie, MRU, refugiat prin vestul ţării, prin judeţul Arad, a fost sfătuit probabil să cultive mai mult tăcerea, fiindcă se dovedeşte un nepriceput gestionar al sloganurilor de campanie electorală. O singură concluzie: memoria alegătorului român nu e atât de scurtă pe cât îşi imaginează unii. În ianuarie, când centrul Bucureştiului vedea gaze lacrimogene, pietre, baricade şi flăcări, protestele erau pentru politicienii europeni şi presa internaţională uşor de etichetat ca fiind „împotriva austerităţii”. Populaţia nemulţumită era numită „ciumpalacă”. „Protestele din stradă sunt pentru democraţie, care e chiar mai ameninţată decât sănătatea” scria Alina Mungiu-Pippidi, însă de la Bruxelles nu se auzeau comentarii şi atenţionări privind „derapajele statului de drept”. Că nici tabăra USL, care până să vină la guvernare se jura că nu va pune în funcţii incompetenţi, nu se ţine de cuvânt, conform făgăduinţelor, e doar un semnal. Şi în politică e bine să te iei după orice „rătăcire”, după orice semn de amnezie, după orice declaraţie neinspirată.