Caz de calamitate: Agricultorii, despăgubiţi doar dacă deţin exploataţii cu personalitate juridică

0
394

Agricultorii ale căror exploataţii agricole sunt afectate de calamităţi naturale ar putea fi despăgubiţi după alte reguli, dacă Executivul va aproba un proiect legislativ, supus deocamdată dezbaterii publice, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Mai exact, agricultorii vor mai primi compensaţii băneşti doar dacă sunt înregistraţi ca PFA sau deţin exploataţii agricole cu personalitate juridică. Conform datelor preliminare ale Recensământului General Agricol, la nivelul judeţului Dolj doar 712 de exploataţii au o evidenţă contabilă a activităţii.

Cum Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură şi-a încetat efectele la 1 ianuarie 2010, în prezent legislaţia prevăzând în acest sens doar acordarea de către stat a unei subvenţii sub formă de rambursare a unei cote procentuale din costul primelor de asigurare plătite de către producătorii agricoli (cuprinse între 50% şi 70%), apariţia şi adoptarea unui nou act normativ era doar o chestiune de timp. Insă, mai important decât simpla existenţă a unei astfel de legi, este conţinutul ei. Iar prevederile proiectului de lege, elaborat de specialiştii din cadrul MADR, vin cu schimbări majore. Cea mai importantă dintre ele se referă la eligibilitatea agricultorilor. Concret, numai aceia care sunt înregistraţi ca Persoană Fizică Autorizată şi ţin contabilitatea activităţii vor avea acces la despăgubirile acordate de stat. Câţi dintre agricultori se potrivesc criteriilor? După datele înregistrate la Recensământul Agricol, ce-i drept preliminare, extrem de puţini. Doljul are, conform informaţiilor centralizate până în prezent de Direcţia Regională de Statistică, circa 147.172 de exploataţii agricole, dintre care 146.460 fără personalitate juridică. Aşadar, numai 712 exploataţii ar putea pretinde despăgubiri în cazul în care ar fi afectate de secetă, inundaţii sau alte calamităţi pentru care statul acordă ajutor.

Noutăţi apar şi la stabilirea cuantumului despăgubirii

Potrivit publicaţiei „Capital”, care citează surse din interiorul Ministerului Agriculturii,, în viitor, acestea se vor acorda în funcţie de pierderile de venit suferite din cauza calamităţilor naturale. „Agricultorul va fi despăgubit la pierderea de venit. Astfel, dacă se întâmplă ceva, agricultorul trebuie să-şi stabilească la final de an contabil ce pierderi de venit a înregistrat în decursul acelui an. Aceste date vor fi comparate cu media veniturilor obţinute în trei dintre ultimii cinci ani. Se va analiza ce pierderi a suferit şi ce venituri a obţinut pe cultura respectivă. Pierderea de venit luată în considerare este cea care depăşeşte 30% şi care poate fi dovedită cu acte. Dacă în trei din ultimii cinci ani media venitului obţinut a fost de 100 lei, iar în anul cu calamităţi venitul a fost de doar 20 lei, statul va suporta diferenţa de 80 lei“, scrie „Capital”. „Întrucât dovada pierderii de venit trebuie făcută contabil, sunt eliminaţi de la plata despăgubirilor cei care nu s-au constituit nici măcar într-un PFA. În plus, un alt dezavantaj e legat de faptul că banii vor fi încasaţi după doi ani de la producerea evenimentului. Astfel, pierderea de venit va figura în bilanţul contabil realizat în trimestul I al anului calendaristic următor, iar banii de la Ministerul Agriculturii vor fi alocaţi ulterior. În acest fel, se poate ca despăgubirile să ajungă la fermieri după doi ani din momentul producerii calamităţii naturale”, mai arată jurnaliştii de la publicaţia naţională.