În premieră istorică, un prim-ministru din părţile locului!

0
997

Senatorul liberal de Dolj, Nicolae Ciucă (54 ani, general în rezervă), fost ministru al Apărării, este noul premier, desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, să formeze viitorul Guvern, în formatul minoritar PNL-UDMR, care va trece cu siguranţă prin Parlament, graţie asigurărilor negociate cu social-democraţii. Useriştii rămân, aşadar, în afara jocului spre iritarea mai mult sau mai puţin sonoră a unora dintre tenorii partidului. Deloc luată în seamă. Dintr-un patriotism local, prea puţin desuet, desemnarea respectivă, în speţă a senatorului de Dolj, Nicolae Ciucă, nu poate fi privită decât cu mai multe speranţe, decât în alte împrejurări similare. În premieră istorică postbelica (precedentul il constituie Constantin Argetoianu, pentru doua luni, in 1939), un prim-ministru, originar din Pleniţa, absolvent al Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova (reînfiinţarea acestei unităţi de învăţământ militar de elită îi aparţine) este legat, cel puţin afectiv, de această zonă a ţării. Ni-l revendicăm. O observaţie: remarcat prin prezenţa nu doar fizică, în numeroase misiuni militare, în afara ţării (Irak, Afghanistan sau Bosnia), Nicolae Ciucă a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie, cunoscut sub numele de „Scorpionii roşii”, pe care l-a condus în Afghanistan şi apoi in Irak. Are o biografie profesională complexă, cu destule împliniri. Nassiria (Irak – mai 2005), a fost prima bătălie în care militarii români, conduşi de Nicolae Ciucă, au fost combatanţi activi după cel de al doilea război mondial. Şi-a câştigat aşadar gradele în teatrele de operaţiuni, fiind sigurul general român care a condus personal o misiune de luptă (14-15 mai 2004, lupta pentru podul Eufrat în Irak). Detaliile acestea din CV-ul premierului desemnat, un candidat semi-politic, au imensă relevanţă particulară şi în sensul că a condus efectiv, nu a fost subordonat, misiuni militare de amploare. Se poate spune, fără teama de a greşi, că este un exponent de excepţie al meritocraţiei cazone. A mai fost premier, interimar, în 2020, după demisia din funcţie, în urma rezultatelor la alegerile parlamentare, a lui Ludovic Orban. Cunoaşte aşadar „mobilierul” şi nu numai, din cabinetul primului-ministru, de la Palatul Victoria. Are în schimb o misiune dificilă, cu componente îngrijorătoare. Începând cu dezastrul medical, situaţia economică şi socială dezastruoasă a ţării, şi încheind cu anestezierea clientelei construite în jurul foştilor premieri liberali. Pragmatic, ştiind ce presupune atât tactica cât şi strategia, Nicolae Ciucă s-a văzut obligat să apeleze, prin negocieri în spatele uşilor închise, la PeSeDe, pentru a stopa criza politică, a asigura stabilitate în ţară, într-un moment de grea cumpănă, relegitimând seriozitatea şi responsabilitatea social-democraţilor, care fac un sacrificiu, nu pe considerentul unui blat cu Iohannis, ci dintr-o datorie morală faţă de alegătorii lor, constituind nădejdi solide că unele proiecte ale lor ar putea fi luate în considerare de Guvern. Pierde sau câştigă PSD-ul, prin demersul pe care îl face? Greu de dat un răspuns riguros, şi mai ales convenabil, însă interesele ţării prevalează celor de partid. Dintre toate scenariile puse pe masă, dată fiind şi configurarea Parlamentului, când totul era blocat, soluţia de compromis –necompromiţător- întâlnită în politică, pare singura viabilă. În fine, social-democraţii au aflat, chiar de la liberali, mă refer la cei cu picioarele pe pământ, că… pe lângă „părţi negative” au şi netăgăduite „părţi pozitive”. Ca să vezi, „ciuma roşie” s-a decolorat şi a devenit, dintr-odată, frecventabilă. Bine că nu s-a sublimat. Nicolae Ciucă, premierul desemnat nu este „Ciucă al nostru”, din filmul lui Sergiu Nicolaescu „Pentru patrie”, (1978) ci prim-ministrul ţării, plecat cum spuneam, din Dolj, şi intrat în istoria locului. Dintr-un firesc patriotism local, pe care îl invocam, nimic nu ne împiedică să-i ţinem pumnii.