Pe strada „Carpenului” a început să se toarne primul strat de asfalt. Lucrarea va fi gata după ce va fi aşternut şi stratul de uzură, vor fi amenajate trotuarele şi spaţiile verzi. Autorităţile estimează că, dacă vremea va permite, lucrarea va putea fi terminată pe 29 noiembrie. Investiţia se ridică la 17 milioane de lei şi este realizată pe contractul-cadru pe patru ani al municipalităţii.
Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a mers, ieri, pe şantier pentru a vedea cum se desfăşoară lucrările de amenajare a viitorului bulevard „Carpenului”, acolo unde s-a încheiat de curând lucrarea de canalizare pluvială şi a început asfaltarea. „E momentul pe care l-am aşteptat cu toţii de la începerea lucrărilor: turnarea primului strat de asfalt. Investiţia a început cu ceva timp în urmă şi a presupus foarte multe lucrări, până la acest stadiu. Cea mai complicată lucrare a fost cea legată de casetarea canalului, introducerea conductei de 1.200 de metri pentru colectarea apelor pluviale şi cele două canalizări pluviale, de pe partea stângă şi dreaptă, conducte de 315 şi 500. Practic, pe ambele părţi, există aceste conducte care colectează apa pluvială care, la rândul ei, se strânge în conducta centrală care a fost creată de pe scuarul din mijloc”, a explicat edilul-şef al urbei.
Asfaltul se toarnă dintr-o singură bucată
Odată încheiată canalizarea, a început, de ieri, şi turnarea primului strat de asfalt. Potrivit primarului, se efectuează o lucrare de asfaltare pe toată lăţimea străzii, realizată cu ajutorul unui utilaj cu o deschidere de 6 metri care toarnă stratul de asfalt dintr-o singură operaţiune. „Asfaltarea va merge până în strada ”Merişorului”, şi pe un sens şi pe celălalt. Nu se va opri până ce nu se va termina şi pe un sens şi pe celălalt”, a arătat primarul Craiovei. Mihail Genoiu a explicat că, de acum, constructorul SC Erpia va lucra, în paralel, cu două echipe. Una dintre acestea va amenaja trotuarele pentru această zonă, iar cealaltă va continua lucrările din strada „Merişorului” şi până în „Prelungirea Teilor”. „După ce se va termina şi acest strat de asfalt, din Merişorului până în Prelungirea Teilor, se va merge cu stratul de uzură”, a arătat Genoiu.
Se lucrează şi la trotuare
Tot în cadrul acestei lucrări, se vor amenaja şi porţiunile de la ieşirea din curţi. Potrivit şefului de şantier, Mihai Iscru, între fiecare bandă de mers şi gospodărie se va face câte un accesul la proprietate. „Pe lângă gard, sunt căminele de apă şi stâlpii de electricitate. Ei vor rămâne într-un spaţiu verde, iar de acolo se va realiza trotuarul care are o lăţime de 1,5 şi 2 metri. Între trotuar şi carosabil, se va introduce canalizarea menajeră, pe care o va face Compania de Apă Oltenia”, a precizat primarul Craiovei. Tot acum a început şi montarea parapetului despărţitor între cele două sensuri. „Analizăm acum şi amenajarea spaţiilor verzi, pentru că între trotuar şi casorabil este o suprafaţă destul de generoasă care va trebui amenajată”, a mai precizat Genoiu.
Stratul de uzură, posibil să fie turnat în primăvară
Lucrarea de modernizare a străzii „Carpen” a început pe 21 decembrie 2018 şi ar fi trebuit să se încheie pe 13 octombrie, după 10 luni de şantier. Termenul care a fost avansat, în noile condiţii, este data de 29 noiembrie, când constructorul spune că bulevardul va fi gata, însă trebuie ca vremea să permită efectuarea de lucrări. „Rămâne de văzut, în funcţie de modul în care decurg lucrările şi de starea vremii, dacă acest strat de uzură se va tuna anul acesta sau anul viitor. În general, noi am fost adepţii unui strat de uzură aplicat primăvara. Dar dacă totuşi vremea ne permite şi lucrările se desfăşoară în timp, atunci finalizăm cu totul lucrarea, în acest an. În mod normal, lucrarea nu ar trebui să întârzie şi ar trebui să fie gata la 29 noiembrie”, a mai declarat primarul Craiovei.
Transformarea în bulevard, o investiţie de 17 milioane de lei
Dacă vremea se va schimba, de la jumătatea lui noiembrie, autorităţile iau în calcul şi sistarea temporară a lucrărilor pe „Carpenului”. „E posibil să se strice cumva vremea şi să nu ne mai permită să turnăm stratul de uzură. Atunci va fi o sistare de lucrări, pe perioada în care vremea ne va fi potrivnică, dar dacă Dumnezeu ne ajută şi vremea e bună, lucrările se pot termina în termen”, este de părere primarul Craiovei. Strada „Carpenului” a fost transformată dintr-o stradă de pământ în bulevard cu două benzi pe fiecare sens de mers, cu canalizare pluvială, squar despărţitor, amenajat cu spaţiu verde şi gard despărţitor, precum şi trotuare de o parte şi de alta. Strada va fi dotată şi cu canalizare menajeră, care este efectuată separat de către Compania de Apă Oltenia. Investiţia se ridică la suma de 17 milioane de lei, banii fiind atribuiţi de la bugetul local şi cheltuiţi în baza contractului-cadru, pe patru ani, pentru modernizarea celor 87 de străzi din Craiova.
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord