Guvernul spaniol a anunţat, ieri, luarea de măsuri draconice pentru a împiedica secesiunea Cataloniei prin destituirea guvernului catalan, consecinţă a aplicării art. 155 din Constituţie. Pe 27 octombrie a.c, Senatul va trebui să valideze măsura Guvernului. În replică, Carles Puigdemont a denunţat, aseară, într-o alocuţiune televizată „vătămătorul atac” asupra regiunii sale, fără precedent de la Francisco Franco, estimând că Madridul se plasează în afara statului de drept. Carles Puidemont n-a rostit cuvântul independenţă decât o singură dată. O manifestare de proporţii a independentiştilor a reunit peste 450.000 de persoane pe străzile Barcelonei, potrivit poliţiei locale, pentru a solicita eliberarea celor doi lideri ai ANC şi Omnium, Jordi Sanchez şi Jordi Cuixart, reţinuţi, prin decizia judecătorului de instrucţie. Numai că s-a mai întâmplat un lucru, Carmen Lamela, de la Audiencia National, a solicitat extrasele de cont de la băncile cu care sunt în legătură ANC şi Omnium şi listingul convorbirilor telefonice în perioada 15 septembrie-2 octombrie purtate de aceştia cu şefii Mossos Esquadra, Joseph Lluis Trapero şi adjuncta acestuia Teresa Laplana. Mariano Rajoy va cere Senatului validarea dizolvării Parlamentului catalan şi convocarea de alegeri anticipate în maximum şase luni. Şeful Guvernului de la Madrid a mai solicitat demiterea întregului guvern catalan, accentuând că „nici autonomia catalană şi nici guvernarea autonomă nu vor fi suspendate”. Tensiunea se menţine ridicată şi preşedinta Parlametului catalan, Carme Forcadell, a denunţat „o lovitură de stat”. Măsurile anunţate de Mariano Rajoy, care au sprijinul partidului său, dar al principalelor formaţiuni de opoziţie (PSOE şi Ciudadanos) vor trebui aprobate de Senat în şedinţa plenară de vineri, 27 octombrie. După acest moment, Parlamentul catalan va continua să-şi exercite funcţiile sale până la dizolvare, fără a putea alege un nou preşedinte de guvern care să-l înlocuiască pe Carles Puigdemont şi fără a putea vota noi legi contrare statutului acestei regiuni.