La Casa Studenţilor, tinerii îşi dau pumni pentru medalii

0
348

Naţionalele de box pentru juniori au început în Bănie

Bănia găzduieşte începând de ieri după-amiază  o competiţie aflată pe calendarul naţional al Federaţiei Române de Box, Cupa României la Juniori. Concursul a fost adus în Craiova la iniţiativa clubului CSM Craiova şi se dispută de ieri până sâmbătă în sala Casei de Cultură de Studenţilor. Marţi, miercuri şi joi se derulează rundele eliminatorii, vineri vor avea loc semifinalele, iar sâmbătă vor fi împărţite medaliile. Toate meciurile se vor transpune într-un ring amenajat în incinta Casei de Cultură a Stundeţilor, cu excepţia partidelor din semifinale care vor fi susţinute la Filiaşi. Luptele vor începe zilnic la ora 16 şi se vor încheia undeva în jurul orei 20, iar intrarea va fi liberă. Participă 90 de sportivi de la peste 40 de cluburi din toată ţara, iar CSM Craiova aruncă în ring nu mai puţin de 11 sportivi, care au ca obiectiv obţinerea a cel puţin 7 medalii. Aceştia sunt: Toboşaru Sandu (60 kg), Băran Daniel (60 kg), Scarlat Robert (54 kg), Pascu Mario (50 kg), Amandiţă Moruzi (46 kg), pregătiţi de Joiţa Ion, şi Fâsciu Viorel (60 kg), Frumosu Alexandru (60 kg), Pătra Mărăcine (66 kg), Stepan Marius (70 kg), Constantin Mişel (75 kg), Stancu Robert (52 kg), pregătiţi de Costică Buzduceanu.

Sorin Manda voia şi Centura de Aur în Bănie

Directorul clubului CSM Craiova, Sorin Manda, a declarat că a decis să mai aducă o competiţie de nivel naţional în Craiova deoarece acest oraş, cu o bogată istorie sportivă, merită să fie gazda a cât mai multe concursuri cu caracter oficial şi are nevoie de organizarea acestor concursuri pentru a-şi promova valorile locale, „Am văzut că anul trecut Campionatul Naţional de Cadeţi s-a desfăşurat foarte frumos la Craiova şi am zis că ar fi păcat ca în acest an să nu mai aducem o competiţie naţională în Bănie. Garantez că va fi un spectacol interesant pentru cei care simpatizează acest sport. Încercăm să aducem cât mai multe competiţii de nivel naţional în Craiova, trebuie să promovăm sportul local, pentru că avem mulţi sportivi talentaţi pe care oamenii de rând nu îi cunosc.a declarat Sorin Manda, directorul CSM Craiova. Acesta şi-a exprimat dezamăgirea că nu s-au găsit fonduri pentru organizarea celei mai celebre competiţii pugilistice din România în Bănie, „Centura de Aur”, ediţia de anul acesta fiind acontată de oraşul Galaţi.