Dolj : O licenţiată în Filologie, liderul femeilor democrat-liberale

0
499

La Teatrul Liric din Craiova, s-au desfăşurat zilele trecute, lucrările Consiliului de Coordonare Judeţean al Organizaţiei de Femei a PDL Dolj. Cu acest prilej a fost aleasă noua conducere a organizaţiei, formată din 31 de persoane, din care vor face parte doar cinci doamne din fosta conducere. Noua preşedintă a Organizaţiei de Femei a PDL Dolj este Mihaela Roxana Jianu, aleasă cu 247 de voturi din tot atâtea voturi exprimate. Zaria Alina-Mariana şi Prica Corina Doina, au fost desemnate ca prim-vicepreşeidnte, iar Secretar General al Biroului, Alexandru Maria Irina.

Licenţiată în Filologie, profesor de româna şi franceză la Liceul Tehnologic Special Beethoven din Craiova, Mihaela Roxana Jianu are 48 de ani şi este înscrisă din anul 2004 în Partidul Democrat Liberal. Autocaracterizându-se drept un „om de acţiune”, Mihaela Jianu spune că deviza sa în fruntea Organizaţiei de Femei a PDL Dolj este: „în spatele unui partid de succes stau întotdeauna femei puternice”. Cu această ocazie, preşedintele PDL Dolj, europarlamentarul Marian Jean Marinescu a declarat că le doreşte doamnelor din partid să construiască o organizaţie puternică, aptă să ducă mesajul partidului până la nivelul fiecărei familii. La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Dolj, deputatul Ştefan Stoica şi-a exprimat convingerea că doamnele democrat liberale vor construi cea mai puternică organizaţie de femei din Dolj şi, de ce nu, chiar din ţară.