Recentul Consiliu European de la Bruxelles a fost din nou marcat de tot mai evidentele desincronizări ale Parisului cu Berlinul, pe seama soluţiilor de ieşire din criză, încât cotidianul britanic de centru-stânga „The Guardian” nu ezită să pomenească o posibilă calare a motorului franco-german, care conduce Europa. Chiar dacă Francois Hollande crede că „se zăreşte lumina de la capătul tunelului zonei euro” şi stăruie consecvent pe revenirea la creşterea economică, diferenţele de opinie între el şi cancelarul german s-au reaprins la Bruxelles, cu ocazia summitului din 18 şi 19 octombrie a.c. Cu toate acestea, cotidianul francez conservator „Le Figaro” menţionează că, „în pofida celor spuse de Elysee, Angela Merkel rămâne într-o poziţie de forţă”. Şi, în context, insistă pe integrarea bugetară consolidată, pe care o consideră vitală pentru viitoarea arhitectură a zonei euro. Berlinul a avansat chiar ideea unui supercomisar cu drept de veto asupra bugetelor naţionale, o propunere respinsă anterior chiar de Nicolas Sarkozy, în relaţii mult mai articulate cu Merkel. De altfel, ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, chiar ceruse Bundestagului desemnarea de urgenţă a unui comisar pe probleme de economie şi buget, replica lui Hollande neîntârziind: „Un supercomisar cu superputeri înseamnă un nou tratat”. Referindu-se la contradicţiile dintre Paris şi Berlin, „Le Figaro” nu ezită să facă trimitere la paradoxul oul sau găina. Germania vrea control bugetar înainte de solidaritate, Franţa invers. Există, după toate aparenţele, dificultăţi nu insurmontabile, dar deloc pasagere, în armonizarea punctelor de vedere şi, prizonieră a disputei franco-germane asupra bunului echilibru între stabilitate şi solidaritate, UE se descurcă „fără direcţie în ceaţa euro”. Dacă mai adăugăm că Francois Hollande doreşte accelerarea uniunii bancare şi întărirea Eurogrupului, iar Angela Merkel accelerarea controlului bugetar şi întărirea Comisiei Europene, nu epuizăm asimetriile în abordarea unor chestiuni de fond ale UE. Cu toate acestea, s-a convenit asupra unui acord pentru punerea în aplicare graduală a unei supervizări bancare în zona euro, începând cu anul viitor, sub autoritatea Băncii Central Europene (BCE), condusă de Mario Draghi, care menţionează nevoia unei perioade de minimum 6-12 luni. Să revenim: şi pe acest fond, de discrete tensiuni, meritul istoric comun al Franţei şi Germaniei în construcţia europeană a fost salutat încă o dată, cu prilejul atribuirii premiului Nobel pentru Pace. Temperatura politică a Europei unite nu este deloc una liniştitoare şi cel mai elocvent exemplu îl constituie ampla manifestare de protest de sâmbătă, de la Londra, împotriva austerităţii promovate de guvernul conservator condus de David Cameron. Dacă lângă acestea branşăm şi ceea ce se întâmplă la Madrid şi Atena, tabloul nu este complet. Uniunea Europeană este prima putere economică a lumii, un spaţiu economic de referinţă, un model social şi cultural, dar resimte efectele prelungite ale recesiunii economice şi cel mai grav ar fi ca tocmai motorul franco-german să-şi reducă turaţia. Deşi gestiunea economică a Guvernului Angela Merkel este una admirabilă, nici Berlinul nu-şi poate ascunde preocuparea pentru situaţia internă în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor. De care Parisul a scăpat.
