S-a supărat pe roţile maşinilor, le-a înţepat şi a ajuns pe mâna poliţiştilor

0
213

Ieri, 21 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Pleniţa au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 25 de ani, din comuna Orodel, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere.

În fapt, ieri dimineaţă, în jurul orei 07.35, poliţiştii au fost sesizaţi, de un tânăr de 28 de ani, din comuna Verbiţa, cu privire la faptul că, în noaptea de 20/21 septembrie a.c., persoane necunoscute i-ar fi distrus, prin înţepare, una dintre anvelopele de la autoturismul ce se afla parcat în faţa locuinţei. În urma cercetărilor efectuate au rezultat şi alte autoturisme ce prezentau anvelope înţepate, în total 12 autoturisme, prejudiciul total fiind de aproximativ 6.000 de lei. Totodată, poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani, din comuna Orodel, bănuit de comiterea faptelor, care a fost condus la audieri. “În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe tânăr pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea luării unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj .