Doi traficanţi de droguri, reţinuţi de poliţişti

0
319

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a două persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea în țară de droguri de risc.

Astfel, la data de 20 septembrie 2023, persoanele bănuite au fost prinse în flagrant delict, după ce au ridicat un colet, expediat din Spania, introdus în țară prin intermediul unei firme de transport, în care se aflau disimulate peste patru kilograme de canabis și 2,1 kilograme de rezină de canabis. Au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora, la locuința unuia dintre bănuiți, au fost descoperite și ridicate un kilogram de canabis și 10 grame de cocaină, două grindere, două cântare de precizie, precum și alte mijloace de probă. La data de 21 septembrie 2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a doi bănuiți, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și introducerea în țară de droguri de risc. Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.