Festivitatea de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, pe Arena Naţională, chiar de ziua sa de naştere, în prezenţa a circa 70.000 de militanţi social-democraţi, veniţi cu autocarele din toate zonele ţării, a fost un eveniment grandios, nu robust, menit să exprime forţa de moment a PSD. Inspirat, prin elementele de coregrafie interesante, menite să confere anvergură şi distincţie, din alte mitinguri europene de aceeaşi factură, evenimentul de la Bucureşti a făcut audienţă. Tonice mesaje video de susţinere au venit din partea lui Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, vice-cancelarului german, Sigmar Gabriel, a premierilor Belgiei, Serbiei, Slovaciei, Cehiei, Georgiei, Albaniei, a preşedintelui grupului S&D din PE, Gianni Pittela. Au mai transmis mesaje video de susţinere liderii partidelor din coaliţia de guvernare şi membri ai Guvernului, precum şi actorii Radu Beligan şi Marius Bodochi. Prezent la Bucureşti a fost premierul Republicii Moldova, Iurie Leancă. Aşteptat a fost discursul lui Victor Ponta, care, aşa cum ne aşteptam, a reluat liniile de sens din mesajele anterioare, de la Alba Iulia şi Craiova, reiterând dezideratele „unirii românilor” pornind de la existenţa faliilor din societate şi ruperea definitivă de comportamentul actualului preşedinte. Enunţate repetat, aceste năzuinţe pot produce în mentalul românilor efectele dorite, mai ales când sunt clamate cu convingere şi patos. De fapt, întreg discursul actualului premier, candidat la alegerile prezidenţiale, a avut cadenţă şi a prins la asistenţa înflăcărată, prin izul său patriotic, mai accentuat ca niciodată. Nu este un element nou în structura mesajului lui Victor Ponta şi bănuim că aparţine consilierilor de imagine, ca element retoric cu rostul său într-un moment cu destule tendinţe europene de „desprindere”. Cuvântul „unire” a fost un laitmotiv în întregul discurs de pe Arena Naţională, ca şi la Alba Iulia. Simbolistica acestui cuvânt sugerează tocmai faptul că Victor Ponta doreşte să fie „un alt fel de preşedinte”, unul al „tuturor românilor”, prin buna convieţuire a divergenţelor, el însuşi, odată ajuns la Cotroceni, fiind dispus să se derobeze de orice simpatie politică, aşa cum prevede, de altfel, „fişa postului” potrivit Constituţiei. Fără a transforma discursul electoral, până la urmă, într-un desfrâu resentimentar, fără a deveni prizonierul unor ranchiune nevindecabile, mesajul „a mers”, adică şi-a atins scopul ca performanţă oratorică, prin garanţiile de bună credinţă. Totuşi, per ansamblu, discursul a părut cam îngustat tematic, dar, fireşte, el s-a circumscris cerinţelor consilierilor de imagine. Banal, dacă nu chiar searbăd, împănat cu clişee puerile, s-a dovedit în schimb discursul lui Liviu Dragnea, care a deschis evenimentul, ca preşedinte executiv PSD, neajutat nici de o intonaţie aptă, prin viraje de cadenţă, să insufle incandescenţă în rândul mulţimii de militanţi, nici de armătura de idei convingătoare, parte a unui program de guvernare. Cu alte cuvinte, lansarea lui Victor Ponta pentru alegerile prezidenţiale, pe Arena Naţională, marchează intrarea în campania electorală propriu-zisă.
