Medicii avertizează că numărul persoanelor diagnosticate cu boala Alzheimer creşte de la un an la altul. În plus, această afecţiune, ca şi celelalte forme de demenţă sunt cel mai adesea diagnosticate în fazele tardive. Iar perioada de supravieţuire din momentul punerii diagnosticului este de aproximativ trei ani şi jumătate, în comparaţie cu evoluţia obişnuita a bolii de 8-12 ani.
Potrivit datelor publicate de Societatea Română de Alzheimer, în Europa, circa 5 milioane de oameni suferă de demenţă, boala Alzheimer fiind cea mai comună formă de demenţă. Realitatea ar putea fi însă mult mai îngrijorătoare întrucât, la nivel european, estimările arată faptul că, dintre persoanele cu demenţă, sunt diagnosticaţi efectiv doar între 30 şi 50% dintre bolnavi. În plus, s-a arătat că, în medie, sunt necesari trei îngrijitori care să se ocupe de o singură persoană cu demenţă. Astfel, calitatea vieţii a peste 1 milion de oameni este afectată.
Un impediment este şi faptul că, în România, demenţa nu este considerată o problemă majoră de sănătate publică şi pentru societate. Atât bolnavul, cât şi îngrijitorii acestuia au nevoie de sprijin constant prin informare, ajutor moral, asigurarea continuităţii asistenţei medicale în cadrul unei reţele destinate persoanelor care suferă de această boală, precum şi servicii adecvate de specialitate.
În acest moment, dintre cele aproximativ 200.000 de persoane suferinde, doar 35.000 sunt diagnosticate.
Pacienţii cu Alzheimer, stigmatizaţi
În acest context, specialiştii afirmă că foarte importantă este diagnosticarea persoanelor suferinde de demenţă. Bunăstarea acestora este, de asemenea, raportată la modul general de înţelegere a demenţei. De multe ori, persoanele suferinde sunt stigmatizate şi în consecinţă, mai puţin susţinute de comunitate.
Foarte dificil de analizat este şi modalitatea în care demenţa afectează calitatea vieţii unei persoane. În general, abilitatea de a se alimenta şi de a merge rămâne, dar abilităţile necesare pentru a face cumpărături, operaţiuni financiare sau orientarea în spaţii familiare se pierd devreme. Problema de reamintire a evenimentelor recente este unul din principalele simptome recunoscute. Problemele de memorie sunt legate de orientarea temporală şi spaţială, pierderea lucrurilor şi inabilitatea de a recunoaşte persoane şi obiecte familiare. Comportamentele inadecvate – neliniştea, plânsul, dezinhibiţia, comportamentul periculos, apatia – sunt deseori conectate cu anxietatea, depresia şi îngrijorarea datorate haosului mental cauzat de demenţă.
Cauzele bolii rămân controversate
În ceea ce priveşte cauzele, acestea rămân controversate. Până acum au fost incriminaţi o serie de factori. Pe scurt, în prezent se cunoaşte mai mult despre leziunile existente în creierul unui bolnav de Alzheimer decât despre cauzele care au dus la aceste modificări. Cert este că există o cauză genetică la unele dintre cazuri, iar acolo unde nu, responsabili sunt o serie de factori de risc care duc la îmbolnăvire. Fiind vorba de o îmbătrânire a creierului, toţi factorii care contribuie la aceasta pot fi incriminaţi: stresul, vârsta, bolile cardio-vasculare – cardiopatie ischemică dureroasă, hipertensiune arterială – expunerea la substanţe toxice şi radiaţii, nivel ridicat de colesterol, alcoolismul sau fumatul.
De Ziua Mondială Alzheimer, marcată în fiecare an pe data de 21 septembrie, specialiştii atrag atenţia că sunt necesare măsuri care să asigure asistenţă medicală decentă şi asistenţa socială pentru pacientul cu demenţă, inclusiv evaluarea clinică regulată a persoanei cu demenţă în timpul evoluţiei bolii. De asemenea, ar fi necesare programe de informare şi educaţie pentru familie, campanii de destigmatizare, evaluarea nevoilor persoanelor cu demenţă, precum şi pe cele ale îngrijitorilor lor. Nu în ultimul rând, se urmăreşte realizarea unui Registru Naţional de Demenţă şi realizarea Registrului de Cazuri Sociale/persoane fără familie.
