Privatizarea OLTCHIM: Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru pachetul majoritar de acţiuni

0
376

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim Râmnicu-Vâlcea (Olt), după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. La licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni şi creanţele Electrica şi AVAS asupra Oltchim au depus oferte Dan Diaconescu, Aisa Invest şi Chimcomplex, firme deţinute de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi PCC, firmă înregistrată în Germania.

OPSPI a organizat o licitaţie pentru vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la Oltchim, de 54,8% din capital, şi a creanţelor deţinute asupra companiei de AVAS şi Electrica, însumând circa 410 milioane euro. Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost adjudecate.

“Am oferit 45 de milioane euro fără nicio condiţie şi vrem să convingem autorităţile ca aceşti bani să meargă, desigur, sub formă de împrumut, către fondul de salarii şi pentru capitalul de lucru”, a spus Diaconescu. El a adăugat că astăzi  va prezenta detalii din ofertă într-o conferinţă de presă.

Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat că se bazează pe “veridicitatea” ofertei pentru achiziţia acţiunilor Oltchim. “Ofertantul Diaconescu Cristian Dan este declarat adjudecatar al acţiunilor deţinute de Ministerul Economiei, prin OPSPI, la Oltchim. Ne bazăm pe veridicitatea ofertei dumneavoastră. Să fie într-un ceas bun”, a afirmat Vulpescu. Contractul dintre OPSPI şi Diaconescu va fi semnat luni, la ora 10.00. (Mediafax)