Ludovic Orban : Nu avem nimic împotriva voucherelor de vacanţă

0
447

Ludovic Orban a declarat că PNL nu este împotriva voucherelor de vacanţă, având chiar şi un proiect legislativ care prevede ca şi sectorul privat să beneficieze de acestea. Reacţia vine în urma declaraţiei senatorului PNL Florin Cîţu privind tăierea banilor de la bugetari.„Noi avem un proiect de lege prin care să stabilim un regim de deductibilităţi, astfel încât şi angajaţii din mediul privat să poată să beneficieze de aceste vouchere de vacanţă de care beneficiază cei din sectorul public. Noi n-avem nimic împotriva voucherelor de vacanţă, dimpotrivă, s-a arătat că este un instrument util, care ajută la dezvoltarea turismului şi care permite multor angajaţi care nu şi-ar fi permis să facă un sejur, să îşi plătească acest sejur, sigur, într-o destinaţie turistică din România.În ceea ce priveşte atitudinea faţă de sectorul public vreau să fac o diferenţă foarte clară. Partidul Naţional Liberal respectă activitatea oricărui profesor, oricărui medic, oricărui poliţist, oricărui judecător, oricărui funcţionar public care îşi face meseria, care e competent, care serveşte interesul public şi care acţionează în conformitate cu misiunea şi cu prevederile legale ale instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea”, a declarat Ludovic Orban, la Realitatea TV.