Jakiw Palij (95 de ani), fost gardian SS în lagărul Trawniki, a fost expulzat, ieri, în Germania, după ce a petrecut cea mai mare parte a vieții sale la New York, împreună cu soția sa, Maria. În 1949, Jakiw Palij, născut în Polonia, a sosit în SUA, declarând că a fost fermier în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Opt ani mai târziu, a obținut cetățenia americană, instalându-se la New York, unde a exercitat meseria de desenator până la retragere. Dar în 1993, poliția a descoperit numele său pe un tabel cu naziști și faptul că, în realitate, fusese un asistent SS în lagărul de muncă forțată Trawniki, închis în 1943, după masacrarea a peste 6.000 de evrei. Jakiw Palij s-a apărat, susținând că nu a participat la crime, dar 13 ani mai târziu, un judecător federal i-a retras cetățenia americană pentru că a contribuit direct la masacre. SUA au dorit expulzarea spre Polonia sau Ucraina, unde se afla orașul său de naștere, în epocă, astăzi în Germania, dar fără succes. Berlinul a refuzat multă vreme să îl primească, motivând că nu a avut naționalitate germană. În paralel, o anchetă preliminară a fost deschisă de un tribunal german, în 2015. Negocierile între guvernul german și american s-au concretizat prin punerea în aplicare a expulzării fostului nazist. Care, ieri, a aterizat la Dusserdolf, în Germania, înainte de a fi transportat la un centru de geriatrie. În cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, ministrul german pentru Afaceri Externe, Heiko Maas, a declarat că „noi ne asumăm responsabilitatea în privința victimelor național-socialiștilor”. În ultimii ani, mai mulți foști SS au fost condamnați pentru complicitate la omor, dar nici unul nu se află în închisoare, din cauza stării lor de sănătate, ceea ce i s-ar putea aplica și lui Jakiw Palij.